Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O persoană a fost găsită carbonizată, duminică, în ziua de Paști, într-un apartament situat la etajul 12, într-un bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Pompierii spun că incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), duminică dimineață a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

Primii pompieri care au ajuns la locul intervenției au constatat că incendiul se manifesta la etajul 12 al unui bloc de locuințe cu 14 niveluri, iar casa scării era inundată cu fum.

ADVERTISING

Din nefericire, o persoană a fost găsită carbonizată în balconul locuinței afectate de incendiu.

Totodată, alte trei persoane au fost evacuate preventiv de la etajele superioare, însă nu a fost necesar transportul acestora la unități spitalicești.

În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 1.470 de intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 78 de incendii, 1.176 cazuri SMURD (1.170 pentru acordarea primului ajutor medical și 6 misiuni de descarcerare), precum şi alte 216 situații pentru protecția comunităților, spun reprezentanții IGSU.

ADVERTISING

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a înregistrat o ușoară creștere față de perioada similară a anului trecut - aproximativ 7% (1.470 în anul 2024, față de 1.371 intervenții în anul 2023).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇