Incendiu în Capitală: Focul i-a blocat pe locatari la etajul 10 UPDATE: 8 oameni au avut nevoie de intervenția SMURD

Incendiu în Capitală: Focul i-a blocat pe locatari la etajul 10 UPDATE: 8 oameni au avut nevoie de intervenția SMURD

Un incendiu a izbucnit joi dimineață la etajul 10 al unui bloc de locuințe aflat la intersecția Bulevardului Basarabia cu Șoseaua Mihai Bravu din Capitală. Focul s-a extins pe casa scării și pe fațada blocului, dar până la urmă a fost lichidat după câteva ore, potrivit ISU București Ilfov.

În apartamentul afectat de flăcări se aflau 7 locatari, dintre care doi copii. Nici ei, nici vecinii de etaj și nici salvatorii nu au putut coborî inițial, din cauza temperaturilor ridicate.

Se pare că în interiorul apartamentului erau depozitate foarte multe materiale combustibile: materiale plastice, materiale textile și materiale lemnoase care, în unele locuri, ajungeau până la nivelul pervazului, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București Ilfov.

ADVERTISING

8 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

”Pentru lichidarea incendiului a fost nevoie de 11 autospeciale cu apă si spumă, trei autoscări și șapte ambulanțe. Incendiul s-a manifestat atât pe o latură, cât și pe cealaltă latură a imobilului.

Colegii de pe ambulanțele SMURD au acordat îngrijire unui număr de opt persoane la fața locului, dintre care una a avut nevoie de transport la spital. Este vorba despre proprietara apartamentului, care a suferit arsuri pe 25% din suprafața corpului, în zona membrelor superioare și a toracelui. Aceasta a fost transportată la Spitalul de Arși.

ADVERTISING

În acest moment, colegii mei verifică să se asigure că toate focarele sunt stinse, astfel încât incendiul să nu izbucnească din nou”, a declarat acesta, la sfârșitul operațiunii.

Incendiu în Capitală: Focul i-a blocat pe locatari la etajul 10 - imagini ISU

Potrivit salvatorilor, o femeie in vârsta de aproximativ 70 ani, care prezintă arsuri la nivelul brațelor și toracelui, a fost coborâtă cu autoscara și a fost preluată de echipajul SMURD.

Incendiu bulevardul Mihai Bravu, intersecție cu Basarabia - imagini ISU

La fața locului a avut loc o adevărată desfășurare de forțe: au intervenit 11 autospeciale de stingere, 7 echipaje SMURD, cu 3 autoscări și un echipaj de descarcerare.

117232511_3438897189476288_4644164684964968335_n
Foto: ISU București Ilfov

”Intervenim pentru stingerea unui incediu si salvarea persoanelor dintr-un bloc de locuințe din bulevardul Mihai Bravu intersecție cu Basarabia, unde se observa flacără și se degajă mult fum la etajul 10. Momentan nu sunt persoane rănite”, a declarat de dimineață Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București Ilfov.

ADVERTISING

Din evaluarea echipajului SMURD, în apartamentul cuprins de flăcări se află 7 locatari, dintre care 5 adulți si 2 copii, cu ușoară expunere la fum.

”În interior intervin echipaje de căutare-salvare și concomitent se lucrează pentru stingerea incendiului. Focul arde puternic într-un apartament, cu degajare mare de fum pe casa scării” .

Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București Ilfov
117174982_332702941088598_5006505103607504683_n
Foto: ISU București Ilfov

In sprijinul intervenției a acționat și Detașamentul Special de Salvatori.

117313332_216740169713783_6856959328276967845_n
Foto: ISU București Ilfov

”Se intervine de la înălțime cu autoscările pe ambele fațade ale clădirii. Incendiul s-a dezvoltat inclusiv pe casa scării, până în exteriorul clădirii, pe fațada blocului”, mai spunea reprezentantul ISU București Ilfov.

”La etajul 10 unde s-a produs incendiul se verifică în apartamentele învecinate. Aici au fost găsiți mai multi locatari, nu sunt în pericol, vor ramăne în interior alături de salvatori. Nu se poate cobori din cauza temperaturii ridicate”, a completat acesta.

Citește și:

Incendiu de proporții în Bragadiru, cu risc de explozie. A fost emisă avertizare prin RO-Alert (Foto)

Explozie urmată de incendiu pe Calea Giuleşti din Capitală (Foto)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇