Autorităţile din Arad au anunţat, vineri, că au fost anulate toate spectacolele online programate pe o platformă special lansată pentru perioada pandemiei, din cauză că organizarea acestor evenimente culturale presupunea adunarea artiştilor în spaţii închise.
Decizia a fost luată după ce într-o hotărâre emisă de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Arad au fost incluse mai multe interdicţii.
"Cu părere de rău, trebuie să anunţăm că 'Scena Online Arad' îşi va anula toate transmisiunile începând de astăzi (vineri - n.red.), pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a Hotărârii nr. 3, din 18.11.2020, dată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform hotărârii, organizarea şi desfăşurarea activităţii, cu public sau fără public, în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau de concerte, a spectacolelor de tip drive-in, a concertelor, spectacolelor, festivalurilor publice sau private, a altor evenimente culturale este interzisă pe întreg teritoriul administrativ al municipiului Arad, pe perioada stării de alertă, atât timp cât incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile depăşeste valoarea de 3 la 1000 de locuitori", se arată într-un anunţ postat pe platforma lansată de municipalitate.
Vor fi difuzate înregistrări mai vechi
Conform sursei citate, până la reluarea transmisiunilor live, vor fi difuzate înregistrări mai vechi, care vor fi postate periodic pe platformă.
La începutul lunii noiembrie, mai multe instituţii de cultură au anunţat lansarea unei platforme comune pentru transmiterea live a evenimentelor care nu mai pot fi organizate cu public, denumită "Scena Online Arad".
"Măsurile anunţate de autorităţi sunt necesare, la fel ca şi prudenţa. Dar ne putem baza pe tehnologie pentru a merge mai departe. Prin intermediul acestei platforme ne dorim să păstrăm vie legătura cu publicul iubitor de cultură şi în situaţia de faţă când, după cum spuneam, nu mai putem organiza evenimente cu public, cum făceam în anii trecuţi.
Ne-am gândit că o platformă online unde să se transmită live evenimente ar fi soluţia ideală, atât pentru artişti cât şi pentru public.
Cu ajutorul tehnologiei, un eveniment standard cu 500 de spectatori se poate transforma într-unul unde acelaşi număr de oameni este prezent în acelaşi moment, dar sunt distribuiţi în diverse locaţii", se arăta într-un comunicat de presă transmis, pe 6 noiembrie, de Centrul Cultural Judeţean Arad.
Platforma "Scena Online Arad" era un parteneriat între Centrul Cultural Judeţean Arad, Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, Filarmonica Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biblioteca Judeţeană "A.D. Xenopol", Complexul Muzeal Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
În judeţul Arad, rata de infectare este de 5,79 cazuri noi la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, iar în municipiu, incidenţa este de 8,08 cazuri la 1.000 de locuitori.
De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 9.368 de infectări cu SARS-CoV-2, iar 380 bolnavi de COVID-19 au decedat.