Plenurile Camerei Deputaților și Senatului s-au reunit, marți, într-o ședință comună în care guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraţilor. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul răspunde unui aspect de inechitate socială pe care cetățenii îl percep.
Bolojan a spus că proiectul pe care Guvernul își angajează răspunderea prevede creșterea vechimii în muncă la minim 35 de ani și introduce o limitare a pensiei la 70% din ultimul salariu net.
„De asemenea, față de primul proiect, extinde perioada de tranziție de la 10 ani la 15 ani. Asta înseamnă că, în fiecare an de acum înainte, fiecare generație de magistrați va trebui să lucreze un an în plus, în așa fel încât, treptat, treptat, de la 50 până la 65 de ani, să crească vârsta de pensionare în următorii 15 ani”, a declarat șeful Guvernului, citat de Mediafax.
Un act de echitate socială pentru cei care muncesc
Bolojan a spus că proiectul răspunde unui aspect de inechitate socială. „Nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme la 48-50 de ani și nicăieri, într-o țară civilizată, nu există o pensie cât ultimul salariu sau, așa cum știți, ani de zile a fost mai mare decât ultimul salariu. Oamenii care lucrează în schimburi în România, care se duc autobuzele la serviciu, care țin benzele de producție, funcționarii publici care își fac datoria corect, investitorii noștri, nu se simt respectați cât timp acest sistem este funcțional”, a declarat Bolojan.
Trebuie să avem mai mulți oameni implicați în economie, a mai spus el, adăugând că măsurile prevăzute vor pune economia pe baze sănătoase.
„În condițiile în care suntem pe penultimul loc în Europa ca număr de cetățeni din populația activă implicați în economie, între 55 și 64 de ani doar 53% din cetățenii României sunt implicați în economie într-o formă contractuală, ceilalți, din păcate, sau sunt plecați din țară sau prin diferite formule de pensionare anticipată sau alte drepturi, nu mai sunt implicați în economie.
Dacă vrem să avem bugete mai mari, dacă vrem să avem o economie mai puternică, unul din lucrurile care trebuie să le urmărim în anii următoare este să avem mai mulți oameni implicați în economie, mai mulți angajați în economia reală și o economie mai competitivă puse pe baze sănătoase”, a arătat premierul.
Bolojan a subliniat că proiectul răspunde aceste realități: „Să avem garanția unui sistem de pensii sustenabil în anii următori”.
„În ultimul rând, răspunde unei necesități legate de accesarea fondurilor europene, pentru că așa cum știți, corectarea acestei nedreptăți este una din condițiile pe care România și le-a sumat, și este jalon în PNRR, și odată cu demararea procedurii de angajarea răspundării pe data de 28, credem că sunt respectate condițiile, în așa fel încât România să încaseze banii care îi are reținuți din fondurile europene. Acestea sunt motivele pentru care Guvernul a decis să își angajeze răspunderea cu acest proiect de lege”, a încheiat premierul.
Niciun amendament aprobat
Parlamentarii au avut termen până azi la ora 8.00 pentru a depune amendamente. Au fost depuse 42, dar Guvernul nu a aprobat niciunul. Astfel, Executivul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe forma iniţială a protectului.
”Au fost analizate, în cadrul procedurii de angajare a răspunderii guvernului, amendamentele depuse de senatori şi deputaţi. Mai precis, au fost analizate cele 42 de amendamente, cele mai multe, 19, au venit de la Partidul Oamenilor Tineri, 12 amendamente a depus deputatul Dumitru Coarnă, în continuare deputata Raisa Enachi, 6 amendamente, Grupul Partidului AUR, 5 amendamente. Toate amendamentele au fost respinse de guvern”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după şedinţa de guvern.
Ce prevede proiectul
Proiectul privind pensiile magistraţilor, adoptat vineri de Guvern, prevede creşterea treptată a vârstei de pensionare, cu câte un an, pentru fiecare generaţie şi limitarea cuantumului net al pensiei la 70% din venitul net din ultima lună de activitate
Proiectul de lege prevede următoarele modificări în domeniul pensiilor de serviciu ale magistraţilor:
- Stabilirea vârstei de pensionare, pentru personalul vizat de proiect, prin referire la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii;
- Instituirea vârstei de 49 ani ca vârstă minimă de pensionare până la data de 31 decembrie 2026;
- Instituirea condiţiei de vechime în muncă de cel puţin 35 de ani;
- Creşterea treptată a vârstei de pensionare cu câte un an pentru fiecare generaţie de magistraţi;
- Introducerea unui număr rezonabil de etape de eşalonare până la atingerea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, iar ulterior ultimei etape se va ajunge la vârsta de 65 de ani;
- Introducerea etapizată a condiţiei de 35 de ani vechime totală în muncă, iar nu doar în magistratură, condiţie care va fi introdusă treptat.
Proiectul mai prevede stabilirea unei noi eşalonări a valorificării perioadelor de vechime asimilată care intră în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu, pe o perioadă de 10 ani de la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, respectiv până la 31 decembrie 2035.
- CSM emite aviz negativ pe reforma pensiilor magistraților. Elena Costache: "Nu am alergat după bani"
”Potrivit reglementării propuse, perioada de 5 ani vechime în funcţii/profesii asimilate va fi treptat eliminată, cu scăderea unui an de vechime asimilată la fiecare doi ani calendaristici. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2036, această posibilitate va fi complet eliminată. Totuşi, etapizarea are ca obiectiv respectarea principiului securităţii juridice, eliminarea perioadei de 5 ani fiind realizată în mod treptat şi predictibil”, precizează Executivul.
Proiectul mai stabileşte un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate, înainte de data pensionării.
