Un grav accident de circulaţie în care a fost implicat un autobuz STB a avut loc vineri dimineaţă, pe Calea Dorobanți din Bucureşti.
Şoferul STB a intrat în coliziune cu o autoutilitară parcată, care a fost proiectată la rândul ei într-un alt autoturism tot parcat.
”Astăzi, 11.08.2023, la ora 07:25, pe Calea Dorobanţi, la staţia Liceul Ion Luca Caragiale, sens Dămăroaia, un autobuz din linia 331 a fost implicat într-un eveniment de circulaţie cu o autoutilitară”, anunţă, vineri, STB.
Martorii au spus că este vorba despre un Porshce Cayenne și că șoferului de autobuz i s-ar fi făcut rău la volan. Ulterior, a pierdut controlul volanului și a intrat în autoutilitara parcată.
Au fost accidentaţi 3 călători şi şoferul autobuzului, aceştia fiind transportaţi pentru investigaţii la spital.
”La sosirea echipajului de poliţie, după efectuarea alcool testului, a rezultat că şoferul autobuzului nu consumase băuturi alcoolice. În prezent, cazul este în curs de cercetare la Brigada Rutieră Bucureşti, autobuzul fiind tractat într-o unitate a Societăţii”, a mai precizat compania.
STB anunţă că s-a întrunit o comisie proprie de cercetare pentru identificarea cauzelor producerii evenimentului.