Giurgiu: Percheziţii la persoane care creșteau cannabis, inclusiv un angajat ISU București

Giurgiu: Percheziţii la persoane care creșteau cannabis, inclusiv un angajat ISU București

Un angat al ISU Bucureşti este anchetat de DIICOT, fiind suspectat că a cultivat cannabis.

Alături de alte persoane, de asemenea anchetate, ar fi cultivat planta într-o locuinţă închiriată într-un sat din judeţul Giurgiu.

La cele 4 percheziţii făcute duminică în acest caz, au fost găsite o cultură indoor, ventilatoare, lămpi şi nutrienţi. Patru persoane au fost duse la audieri.

”La data de 21.06.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu au efectuat 4 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Giurgiu, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc. 

ADVERTISING

În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada mai 2019 – iunie 2020, mai multe persoane, printre care şi un angajat ISU Bucureşti, au iniţiat un grup infracţional în scopul dezvoltării de culturi de cannabis. În acest sens, au achiziţionat o locuinţă în satul Vlad Ţepes, comuna Comana, pe care au amenajat-o atât în interior, cât şi la exterior, în vederea înfiinţării respectivelor culturi”, anunţă DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite o cultură indoor de cannabis formată din 504 plante de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare. În plus, s-au găsit şi bunuri utilizate la dezvoltarea culturii ( ventilatoare, lămpi, butelii de CO2, nutrienti, etc.).

ADVERTISING

În curtea aceluiaşi imobil au mai fost identificate încă 25 de plante aflate în vegetaţie. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu au fost duse pentru audiere 4 persoane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇