Dosarul 10 August este lucrat de un singur procuror, nou, care a trebuit să citească 131 de volume, spune procurorul general al României, Gabriela Scutea, explicând de ce judecarea acestuia durează așa mult.
Ea a subliniat că a fost începută urmărirea penală pentru alți 24 de jandarmi.
”Lucrul de la care trebuie să plecăm este că s-a repartizat un procuror nou. În momentul în care a revenit dosarul de la instanță, cred că avea 131 de volume. Deci acest procuror nou a trebuit să își formeze ideea despre ce trebuie făcut imediat, pe cine să caute, inclusiv să formuleze o comisie rogatorie internațională.
În acest dosar comunicarea a arătat că a fost începută urmărirea penală față de 24 de suspecți, suplimentar față de cei existenți în ancheta inițială, și astfel toate actele de urmărire penală se derulează în continuare. Cei 24 sunt jandarmi”, a declarat Gabriela Scutea, într-un interviu de final de mandat pentru Europa Liberă.
În ceea ce privește dosarul în care premierul Nicolae Ciucă este acuzat de plagiat, Scutea merge pe aceeaşi idee.
”Atâta timp cât acest dosar nu este în faza să existe un suspect, și din nou vreau să evidențiez că mă refer numai la aspecte care au avut loc până în 20 februarie, noi nu avem posibilitatea să efectuăm anumite comunicări publice. Pe cale de consecință, dacă procurorul care investighează nu a considerat necesar ceva să fie adus la cunoștința publică, nici șeful eu, care până săptămâna trecută am fost eu, nu pot să comunic despre dosarul respectiv. Se lucrează în acest dosar. Este in rem”, a spus Scutea.
Întrebată dacă premierul a fost audiat în acest dosar de plagiat, Scutea a răspuns: ”Nu pot să discut acest aspect”.
Gabriela Scutea a mai afirmat că plecarea din sistem a sute de magistrați anual și schimbările în legislație sunt unele dintre explicațiile întârzierilor foarte mari în finalizarea dosarelor istorice, dar și mai noi, inclusiv cele privind rețele de criminalitate organizată sau trafic de persoane.
Gabriela Scutea a candidat pentru un nou mandat de procuror general al României, dar nu a fost selectată de comisia de concurs condusă de ministrul Justiției.
Cătălin Predoiu l-a nominalizat luni pe Alex Florin Florența, procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, să ocupe funcția de procuror general al României, însă decizia trebuie avizată de CSM, iar numirea efectivă va fi făcută de preşedintele Klaus Iohannis.