Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în dosarul accidentului rutier în care a fost implicat, soldat cu decesul a două persoane.

Judecătoria Pitești a judecat ieri în ca­meră preliminară dosarul fostului demnitar, informează Curier.ro.

Pe 26 decembrie, Daniel Chiţoiu a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de Daniel Chiţoiu, potrivit Agerpres.

ADVERTISING

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, bărbatul de 82 de ani a murit. Pasagera din dreapta faţă din acelaşi autoturism a fost rănită grav, iar ulterior a decedat.

Daniel Chiţoiu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.

Imediat după producerea accidentului, Daniel Chiţoiu a fost filmat în picioare, însă ulterior acesta a fost luat cu targa şi internat la Spitalul Floreasca.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇