Forţele ruse se află foarte aproape de o importantă centrală nucleară din Ucraina

Forţele ruse se află foarte aproape de o importantă centrală nucleară din Ucraina

Forţele armate ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina, a comunicat luni Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA).

Pentru moment, cele şase reactoare ale centrale din Zaporojia (est) sunt „în siguranţă”, potrivit datelor primite de AIEA, informată cu regularitate despre evoluţia situaţiei pe teren de către autorităţile ucrainene, relatează AFP.

Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 5-a zi de război în Ucraina

Trupele ruse "operează în apropierea centralei", dar nu au preluat controlul acesteia deocamdată, precizează AIEA.

ADVERTISING

Directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, a avertizat încă o dată "împotriva oricărei acţiuni care ar putea ameninţa securitatea" siturilor nucleare din Ucraina.

O reuniune a Consiliului guvernatorilor este prevăzută pentru miercuri la Viena, sediul Agenţiei, pentru a discuta despre "riscurile reale" ridicate de conflict.

Ucraina dispune de patru centrale nucleare în activitate, care furnizează circa jumătate din electricitatea necesară ţării, şi mai multe depozite radioactive, între cel de la Cernobîl, scena celei mai mari catastrofe nucleare din istorie în 1986.

ADVERTISING

"Un accident ar putea avea consecinţe grave pentru sănătatea publică şi mediul înconjurător", a insistat Grossi, subliniind de asemenea "importanţa" ca echipele aflate la faţa locului să continue să lucreze normal şi "să se poată odihni".

La centrala Cernobîl, cucerită de ruşi, şeful echipei nu a mai fost înlocuit din 24 februarie, a semnalat Agenţia.

AIEA semnalase de altfel duminică două incidente survenite la depozite de deşeuri, dintre care unul la Kiev, lovit de rachete. "Totuşi nu au fost raportate avarii la clădire sau emisii radioactive", a indicat Agenţia.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇