Focar de COVID-19 la Spitalul Județean din Galați. O secție a fost închisă, medicii spun că sunt epuizați: Avem nevoie de perfuzii şi oxigen ca să putem să o luăm de la capăt

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean din Galați. O secție a fost închisă, medicii spun că sunt epuizați: Avem nevoie de perfuzii şi oxigen ca să putem să o luăm de la capăt
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spitalul Judeţean din Galaţi este focar de COVID-19. Zeci de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus și au fost depistați pozitiv și mai mulți pacienți ai spitalului.

Potrivit datelor furnizate luni de conducerea unităţii medicale, la solicitarea Mediafax, 24 de angajați au fost confirmați pozitiv la testul pentru COVID-19. Cel puţin nouă pacienţi ai spitalului au fost şi ei infectaţi.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Secţia Medicală 2, care a fost închisă pentru realizarea dezinfecţiei. Medicii şi asistentele care s-au infectat au fost transferaţi la alte unităţi medicale din oraşul Galaţi pentru tratament.

ADVERTISING

Medicii spun că sunt epuizați

Alte cazuri au apărut la secţiile Cardiologie, Chirurgie 2 şi la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii care nu s-au infectat au un volum uriaş de muncă deoarece trebuie să suplinească lipsa colegilor lor. Ei povestesc că, la finalul unei ture, sunt epuizați.

„Azi voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi… Calul de povară al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă. Azi despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI COVID, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt. Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul.

ADVERTISING

Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizați fizic, resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi”, a scris, pe Facebook, Corina Manole, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Galaţi.

Primele cazuri de infectare de la Spitalul Judeţean Galaţi au apărut săptămâna trecută. Atunci 10 cadre medicale au aflat că au COVID-19. Pe lista iniţială se aflau un medic rezident, şapte asistente şi două îngrijitoare de la secţiile Oncologie, Urologie, Cardiologie şi de la Unitatea de Primiri Urgenţe.

ADVERTISING

Potrivit anchetei epidemiologice, cadrele medicale nu s-au infectat în spital. În secţiile afectate nu se mai fac internări.

Pacienţii care nu reprezintă urgenţe sunt externaţi, iar în interior se face dezinfecţie.

Citește și:

Zeci de muncitori de la Şantierul Naval Damen din Galaţi, confirmați cu coronavirus

Caz de coronavirus și la Penitenciarul Galați, după Rahova


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇