Falşi inspectori ai DSP fac controale în cabinetele medicale din Timişoara

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că a sesizat Poliţia cu privire la doi falşi inspectori care se legitimează cu documente false şi fac controale la cabinetele stomatologice din Timişoara.

”Având în vedere informaţiile apărute pe reţelele de socializare referitoare la controalele efectuate în cabinetele stomatologice de către două persoane care pretind a fi  reprezentanţi DSPJ Timiş şi care se legitimează cu documente false, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş se dezice de practicile acestora şi adresează rugămintea către cetăţeni, ca în astfel de situaţii să fie verificată identitatea inspectorilor, contactând Direcţia de Sănătate Publica şi solicitând totodată şi ordinul de deplasare, document care confirmă actul de control”, transmite DSP Timiş, joi, într-un comunicat de presă.  

ADVERTISING

Reprezentanţii DSP Timiş atrag atenţia că amenda contravenţională aplicată, atunci când se impune, de către reprezentanţii DSPJ Timiş se achită, în funcţie de situaţie, la primăria de domiciliu sau la Trezorerie, ea nu se încasează de către inspectori la faţa locului pe bază de chitanţă.  

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a iniţiat o anchetă cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Timiş, pentru a identifica persoanele.

Citește și DSP Botoșani acuză o firmă de curierat că a distrus o probă trimisă pentru testare la Institutul Cantacuzino

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇