Într-o discuție cu Spotmedia.ro, Hari Bucur-Marcu a criticat faptul că procesul electoral a fost anulat printr-o decizie a CCR, spunând că nu există o bază legală pentru o astfel de hotărâre.
El susține că existau nenumărate alte soluții de blocare a candidaturii lui Călin Georgescu prin acțiuni politice, nu trebuia să se ajungă la decizii instituționale, care au vulnerabilizat sistemul democratic din România.
Ce credeți că ar trebui să urmeze și de ce avem această criză de încredere în societate?
Ne aflăm într-o profundă criză a democrației reprezentative, în sensul în care Constituția spune că poporul este suveran și își exercită suveranitatea prin referendum direct și prin organele reprezentative alese periodic, direct și corect.
Sunt doar două organe reprezentative prin care poporul român își exercită suveranitatea: Parlamentul și președintele României.
Deci președintele României, în momentul de față, nu mai este un organ reprezentativ. El și-a terminat mandatul pe data de 21 decembrie, pentru că Constituția este foarte clară la acest capitol, și Constituția este singurul document care reglementează funcția președintelui.
Acolo scrie că mandatul începe la data depunerii jurământului și ține cinci ani.
Bun, ceea ce înseamnă că avem o criză de reprezentativitate constituțională, care include și faptul că președintele este cel care convoacă referendumul pentru ca poporul să-și exercite direct suveranitatea. Asta este realitatea. E puțin probabil ca o astfel de situație de criză să fie produsă din afara țării.
Nu zic că este imposibil, dar este foarte puțin probabil și nu avem niciun element din care să rezulte așa ceva.
Adică, cu siguranță, niciun laborator de acțiuni subversive, să zicem de la Moscova, nu a putut să conceapă un asemenea plan în care un stat european, membru al Uniunii Europene și în NATO, să recurgă la o situație de anulare a întregului proces electoral, amânându-l la o dată neprecizată.
Poate să fie și peste cinci ani de acum înainte, în care unul din cele două organe reprezentative ale poporului suveran să nu mai existe, să nu mai poată să-și exercite suveranitatea. Deci e foarte grav.
Ce credeți despre documentele desecretizate din CSAT?
Ele duc toată discuția pe tărâmul securității naționale.
Deci, vă dați seama, avem Curtea Constituțională a României, care nu e una de justiție.
Adică nu merge nici după procedura civilă, nici după procedura penală, pentru că nu este o curte de justiție. Are propria sa procedură, care este prevăzută în legea de organizare. Acolo nu apare ideea ca reprezentanții CCR să citească din presă niște note de informare ale unor servicii secrete și de acolo să deducă faptul că a fost viciat procesul electoral în întregimea sa și că trebuie anulat.
Deci nu numai că nu este așa ceva trecut în lege, dar Curtea, în mod expres, prin lege, nu poate să se autosesizeze decât într-o singură situație, atunci când apare un proiect de lege de modificare a Constituției.
Psihicul colectiv românesc respinge ideea de favorabilitate față de Rusia, dar politicienii au perpetuat o mentalitate transpartinică de evitare a confruntării directe.
Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare
În rest, trebuie neapărat să fie sesizată și nu sesizată de către oricine, ci doar de instituțiile sau persoanele prevăzute expres în lege pentru fiecare dintre atribuțiile pe care le are. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Nu avem niciun fel de date. Nu comunică nici președintele, nu comunică nici statul altfel decât prin președinte, nu comunică nici Guvernul, nu comunică nici Parlamentul nou ales, nu mai vorbesc de Curtea Constituțională.
Sunt obișnuit cu limbajul acelor documente, le cunosc de mulți ani. Vă pot spune că ele sunt redactate pentru public.
Adică, în acele documente se spun lucruri banale, generalități. Mai puțin partea din raportul SRI referitoare la compromiterea parțială de la Autoritatea Electorală Permanentă. Practic, singura consecință a unui astfel de atac, dacă a avut loc, este că un server de hărți, utilizat inclusiv de către AEP, a fost parțial compromis.
România nu a stabilit niciun moment reguli clare de angajare sau linii roșii în conflictul din Ucraina. Am lăsat lucrurile la voia întâmplării.
Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare
Aceasta este singura consecință notabilă a atacurilor. Au existat zeci de mii de încercări de pătrundere prin diverse „portițe din spate” în sistemul de comunicație electorală. Dar, în realitate, singurul lucru afectat a fost acel server de hărți. Chiar și Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) a transmis că nu s-a compromis nimic esențial, deci nu au existat afectări grave.
Există însă o contradicție aici. Cei de la STS au declarat că serverul respectiv, nefiind al lor și nefiind parte din sistemul de comunicație electorală, nu a fost considerat relevant, deși a fost parțial compromis.
De fapt, și cei de la SRI au susținut o poziție similară: serverul era folosit în mod colateral.
În concluzie, nu pare să existe un impact asupra numărării voturilor, transmiterii rezultatelor sau validării acestora.
Cu toate acestea, în documente se face referire și la o campanie puternică de dezinformare în spațiul online. Se poate spune că a existat o interferență a Federației Ruse în procesul electoral din România?
Federația Rusă nu a ascuns niciodată faptul că este în război informațional cu Occidentul, nu doar cu România.
Acest conflict are rădăcini istorice, iar punctul de plecare poate fi considerat anul 2012, când Vladimir Putin a revenit în funcția de președinte.
Avem o mentalitate păguboasă, moștenită din perioada comunistă, să nu-i supărăm pe ruși.
Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare
În perioada 2008-2012, Putin a fost prim-ministru, iar în locul său, ca președinte, a fost Medvedev, un fel de marionetă politică. Când Putin a revenit la Kremlin, a lansat o strategie națională de apărare în care NATO era considerată principala amenințare la adresa securității Federației Ruse.
Această poziționare a fost influențată de evenimentele din 2011, precum Primăvara Arabă. Occidentul, în special administrația Obama, a susținut democratizarea prin sprijinirea unor mișcări interne, inclusiv prin intervenții militare.
Rusia a perceput acest lucru ca pe o amenințare directă și a început să modifice doctrina militară, incluzând chiar utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac care ar viza conducerea țării.
Cum a influențat această strategie situația actuală din Ucraina?
Rusia și-a propus să împiedice Ucraina să devină membru NATO, iar soluția pe care a găsit-o a fost dezmembrarea teritorială pentru crearea unor zone separatiste precum Transnistria, în Moldova, Osetia de Sud sau Abhazia, în Georgia.
Moscova urmărește să facă aceste state incompatibile cu standardele democrației occidentale.
Contracararea unei informări subversive se face printr-o informare corectă, continuă și credibilă.
Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare
În acest context, opinia publică din Federația Rusă a fost încurajată să creadă că scopul principal al Moscovei este protejarea intereselor naționale și descurajarea expansiunii NATO. Rusia se folosește de influența politică acumulată în Occident de-a lungul decadelor, dar și de platformele de socializare, unde colaborează cu țări precum China.
Un punct interesant menționat în documentele desecretizate este că Rusia spera ca aproximativ 30% dintre cei aleși în România să le fie favorabili.
Deci credeți că planul lor de influențare a opiniei publice din România a reușit?
Sigur că da. Ei au obținut o victorie clară. Democrația din România nu mai este reprezentativă 100%.
Au intrat în Parlamentul României peste 30% oameni politici favorabili Moscovei, ceea ce, cumulat, poate fi considerat o victorie. Este foarte important de înțeles că Moscova nu și-a propus ca România să devină o nouă Belarus.
Nu își doresc un președinte supus lor și un control total. Ei își propun mai degrabă un control strategic, pe care îl mențin în mod subteran, asupra unor elemente de securitate națională ale României.
Pe lângă acest control strategic, își doresc ca România să fie suficient de slabă pentru a nu putea colabora eficient cu Ucraina în crearea unui front comun, cum s-a propus la un moment dat – măcar pentru controlul spațiului aerian împotriva dronelor și altor amenințări aeriene rusești.
Vă dați seama că un asemenea scenariu devine posibil când România nu mai are un comandant al forțelor armate cu mandat activ, când nu mai există un sistem de răspuns rapid credibil, iar rapoartele publice, care ar trebui să informeze, sunt lipsite de detalii relevante și consecințe clare.
Spre exemplu, se afirmă că alegerile au fost influențate, dar fără să prezinte date concrete.
Din 9 milioane de voturi exprimate, dacă 4 milioane au fost compromise, dorim și noi să știm detalii, măcar cantitative, dacă nu și calitative.
Lipsa de comunicare este întotdeauna asociată cu liberul arbitru. Guvernanții care nu comunică pot schimba direcția fără să fie trași la răspundere.
Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare
Apropo de ce spuneți acum, avem declarația lui Patrușev, membru al Consiliului Național de Securitate al Rusiei și consilier al lui Vladimir Putin, care într-un interviu recent afirmă că România are o atitudine „mai echilibrată” față de Rusia. De ce credeți că a făcut o astfel de declarație? România a avut, totuși, o poziție politică diferită până acum, în comparație cu Ungaria sau Slovacia, de exemplu, citate și ele ca state favorabile Rusiei.
A făcut-o speculând ceva ce România a ratat de la început, din 24 februarie 2022. Nu a instituit o comunicare de criză, ca să nu spun o comunicare de război.
Alte țări au adoptat o astfel de comunicare?
Da. Sunt țări care au implementat un sistem de comunicare publică foarte activ. În România, însă, nu există un purtător de cuvânt clar definit la Președinție sau un centru de presă unde jurnaliștii să poată adresa zilnic întrebări.
Nu există briefing-uri regulate de presă. Alte țări, în schimb, au aceste mecanisme funcționale, iar o parte semnificativă a comunicării lor este dedicată războiului din Ucraina.
De ce nu există în România o comunicare de criză?
Din două motive. Primul motiv este că nu prea avem ce comunica, deoarece nu avem o politică clară în privința războiului din Ucraina. Ne-am lăsat duși de val. Atitudinea generală, de la președinte în jos, a fost să așteptăm indicații din partea SUA sau a Occidentului.
Al doilea, oficialitățile noastre au fost foarte rezervate chiar și atunci când era nevoie de o reacție rapidă, cum a fost cazul valului de refugiați la începutul războiului. Deși populația a reacționat prompt, autoritățile au avut nevoie de mai bine de o săptămână pentru a organiza un răspuns adecvat, în ciuda faptului că România avea deja prevăzute măsuri pentru primirea refugiaților încă din perioada conflictului din Siria.
Întregul interviu poate fi urmărit video, înregistrare atașată acestui articol.
Alte 5 idei importante din întregul interviu video cu expertul Hari Bucur-Marcu:
Lipsa unei politici clare și a unei comunicări de criză.
România nu a instituit o comunicare de criză sau de război în contextul invaziei Ucrainei, ceea ce a dus la haos și improvizație în răspunsurile autorităților.
Atitudinea de evitare a conflictelor cu Rusia.
Mentalitatea politică a României este de a nu „supăra” Rusia, ceea ce a influențat negativ implicarea și poziționarea strategică a țării.
Absența autorităților în gestionarea crizelor.
Oficialitățile române au fost lente și ineficiente în gestionarea crizei refugiaților sau a altor situații de securitate, lăsând populația să gestioneze situațiile critice.
Propaganda rusească și slăbiciunile României.
Infrastructura slabă de luptă împotriva propagandei Rusiei și lipsa unei informări corecte au permis acesteia să câștige teren.
Necesitatea întoarcerii la respectarea legii.
Pentru a reveni la stabilitate, România trebuie să respecte legislația și să elimine improvizațiile în procesele politice și electorale.