NATO și UE vor să cheltuie 100 de miliarde de euro pe apărare, iar acest lucru duce la neînțelegeri.
Uniunea Europeană îmbracă uniforma de camuflaj și își încordează mușchii, pregătindu-și apărarea, iar acesta nu-i un motiv de bucurie pentru NATO, se arată într-o analiză publicată de Politico.
Ani la rând, UE și NATO abia au comunicat între ele în materie de apărare, cu excepția unor cooperări militare în zone precum cea a Balcanilor, iar asta pentru că nu era nevoie. Apărarea era treaba NATO, fiind o alianță militară, în timp ce UE se ocupa de comerț, agricultură, schimbări climatice și lucruri birocratice, precum stabilirea standardelor pentru brânzeturi de patrimoniu.
Situația era ilustrată perfect de un slogan popular în cercurile militare: "SUA luptă, ONU hrănește, UE finanțează."
Acest lucru e pe cale să schimbe acum.
UE și NATO se concurează între ele
Se întețesc cererile pentru ca noua Comisie Europeană care se va forma după alegerile europene din iunie și care probabil va fi condusă tot de Ursula von der Leyen - fost ministru german al Apărării - să aibă în premieră un comisar pentru apărare. Ocupantul acestui post va fi responsabil pentru alocarea miliardelor de euro către industria de apărare europeană.
Comisia a întocmit și o strategie industrială europeană de apărare, alături de un buget de cel puțin 1,5 miliarde de euro, menit să determine UE să înceapă, în sfârșit, să-și dezvolte apărarea.
Liderii europeni încearcă să găsească fonduri pentru a întări apărarea UE, iar Comisia trebuie să exploreze toate opțiunile până la summit-ul din iunie. Diplomații spun că liderii sunt de acord că e nevoie de bani, dar nu se înțeleg asupra modului în care să facă rost de ei.
Impulsionat de războiul din Ucraina și de posibila întoarcere la Casa Albă a lui Donald Trump, blocul european vrea ca membrii săi să înceapă să se gândească la viitorul apărării lor, unul în care nu se mai pot baza pe Statele Unite.
La NATO, alianța care a decis timp de decenii cum să-și coordoneze statele UE politicile de apărare și în care SUA sunt cel mai important membru, a început să sune alarma.
"Nu se poate ca UE și NATO să prezinte Germaniei, Danemarcei sau Poloniei două liste contradictorii de obiective", le-a spus reporterilor, luna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
"Ceea ce este important este că NATO e organizația care trebuie să stabilească obiectivele de capacitate… câte tancuri de luptă, câte avioane, câte nave, ce fel de pregătire și așa mai departe", a adăugat el.
Dacă acest mesaj nu era suficient, Stoltenberg a subliniat: "Aceasta este responsabilitatea de bază a NATO."
Săptămâna trecută, Stoltenberg a anunțat și intenția NATO de a deveni cel mai important furnizor de securitate pentru Kiev, echipa sa avansând ideea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru cinci ani destinat Ucrainei.
Însă unele state europene au dubii asupra acestui plan, unii miniștri de Externe fiind iritați în timpul prezentării lui Stoltenberg. Șeful NATO a continuat, spunând că va lucra la planul masiv de finanțare în perioada premergătoare marelui summit al NATO din iulie, de la Washington.
Aceeași sumă de 100 de miliarde de euro este vehiculată și de UE, fiind introdusă de comisarul pieței interne Thierry Breton, dar și de Estonia, pentru fondul de apărare al blocului.
Multe aspecte depind, însă, de poziția Washingtonului, iar scepticismul NATO cu privire la implicarea UE în apărare este profund.
De ce se teme NATO de UE
Surse din interiorul Alianței consideră că planurile UE ar putea uzurpa puterile considerate multă vreme sacrosante pentru organizația veche de 75 de ani.
De asemenea, este larg răspândită teama că UE ar putea să-și stabilească propriile standarde de muniție, diferite de cele ale alianței, care sunt în vigoare de o jumătate de secol.
"Sunt îngrijorat de eventuala suprapunere cu activitățile existente ale NATO. În special, aș fi îngrijorat dacă UE ar trece la stabilirea standardelor pentru muniții", a menționat Stoltenberg într-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui von der Leyen, consultată de Politico.
NATO răspunde de tipurile și stocurile de muniție - câtă trebuie păstrată, ce tipuri - cu linii directoare pentru a se asigura că acestea pot fi interoperabile peste granițe, astfel încât, de exemplu, muniția franceză să poată fi trasă dintr-o țeavă germană.
Îngrijorările circulă în ambele sensuri, notează publicația citată.
"De partea UE, când vine vorba de probleme de apărare, există un pic sentimentul că e noul venit și partenerul mai mic", a declarat Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, actualmente șeful apărării la grupul de experți al Consiliului European pentru Relații Externe.
Grand a adăugat că pare să existe "un pic de teamă" din partea UE: "Dacă oferim prea mult… dacă recunoaștem prea mult că NATO are expertiza… nu vom avea autonomia noastră strategică."
Însă Stoltenberg a arătat foarte clar cine poate stabili standardele privind apărarea și securitatea, iar aici nu e loc pentru UE.
"Ne trebuie o singură instituție care să stabilească standardele - adică standardele NATO pentru interoperabilitate, pentru comunicații, pentru interschimbabilitatea munițiilor, toate acestea sunt doar un set de standarde. Nu-i nevoie de două seturi de standarde – atunci obții exact opusul", a spus șeful NATO.
Cu toate acestea, șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a apărat mișcarea UE de a se implica mai mult în industria de apărare. "Pacea nu mai este garantată, din nefericire. Războiul e la granițele noastre. Războiul de agresiune al Rusiei a adus un puternic sentiment al urgenței pentru a crește capacitățile noastre de apărare", a spus el.
Posibila întoarcere a lui Trump la Casa Albă obligă UE să-și întărească repede apărarea. Într-un discurs rostit în februarie, von der Leyen a spus că este nevoie rapidă de "o nouă mentalitate de apărare europeană", fiindcă "nu avem controlul asupra alegerilor sau deciziilor din alte părți ale lumii".
Stoltenberg și Ursula se înțeleg perfect, dar nu-i de ajuns
În timp ce competențele celor două instituții devin neclare, competiția sporește. Deși neîncrederea dintre ele este în creștere, la nivel personal Stoltenberg o place pe von der Leyen. Paradoxal, cei doi colaborează periodic și amical, dar la nivelurile de mai jos se adâncește neîncrederea dintre NATO și Comisie.
"Paradoxul este că la cel mai înalt nivel există o relație destul de bună și prietenoasă de lucru între Stoltenberg și von der Leyen, în special. Apoi există multe schimburi informale între echipe. Dar în momentul în care trebuie să fim foarte practici și serioși pentru a lua decizii, intrăm într-un amestec de rivalități instituționale, o lipsă de cunoaștere mutuală și o chestiune juridico-politică serioasă", a explicat Camille Grand.
Oficialul a povestit că pe vremea când încă lucra la NATO era ținut departe de participanții la reuniunile UE la care fusese invitat din cauza rolului său în alianță – chiar dacă este francez. De asemenea, este la fel de complicat pentru aliați să asigure participarea UE la reuniunile NATO în afară de un scurt segment dedicat informărilor reciproce.
Grand își amintește că într-un context tensionat un coleg din UE a încercat să blocheze un vorbitor turc din NATO să ia parte la o ședință comună. Turcia este membră NATO, dar nu face parte din UE.
"A trebuit să spun 'duceți-vă naibii. Invit pe oricine este persoana potrivită să reprezinte NATO. N-o să aleg în funcție de steag'", a spus Grant.
Disputa teritorială pe care Turcia o are cu Cipru - membru non-NATO al UE - complică și mai mult relația dintre cele două instituții. Diplomații turci de la NATO nu vor să permită personalului Alianței să împărtășească prea multe informații cu UE, deoarece oficialii ciprioți ar putea să le acceseze.
"S-ar putea crede că, având război în Ucraina, cele două grupuri de ambasadori (cei ai NATO și cei ai UE -n. red) ar trebui să se întâlnească pe cât de des posibil pentru a discuta strategii. Nu este cazul, din cauza Turciei și Ciprului", a spus un înalt diplomat al UE.
Toate acestea îngreunează cooperarea între cei doi giganți, NATO și UE, iar presiunea de a se recalibra pentru a fi gata de o lume a războiului și pentru amenințările Rusiei nu va face decât ca aceste tensiuni să crească, conchide publicația citată.
T.D.