Armata austriacă şi-a suspendat operaţiunile de salvare în Turcia lovită de cutremure din cauza „unei situaţii de securitate din ce în ce mai dificilă”.
Purtătorul de cuvânt al ministerului, Michael Bauer, a scris pe Twitter că Unitatea de ajutor în caz de catastrofe a forţelor austriece (AFDRU) este disponibilă pentru operaţiuni de salvare ulterioare, atunci când mediul de lucru va deveni sigur.
Agenţia de presă AFP a relatat ciocniri între grupuri neidentificate şi că forţele austriece se adăposteau într-o tabără de bază, cu alte organizaţii internaţionale, şi aşteptau instrucţiuni.
Aproximativ 80 de salvatori din forţele armate austriece se află în Antakya din 7 februarie, iar specialiştii lor au eliberat nouă persoane de sub moloz.
Nu doar austriecii au luat aceste măsuri, ci și două organizații germane, invocând tot probleme de securitate și relatând ciocniri cu focuri de armă între grupuri de persoane.
Organizația germană de căutare și salvare internațională (ISAR) și Agenția federală germană pentru ajutor tehnic (THW) au declarat că își vor relua activitatea imediat ce agenția turcă de protecție civilă AFAD va clasifica situația ca fiind sigură.
„Se poate vedea că tristețea face încet loc furiei. Prin urmare, deocamdată vom rămâne în tabăra comună cu THW", a declarat pentru Reuters directorul de operațiuni al ISAR, Steven Bayer, adăugând însă că organizațiile vor fi imediat gata să ajute dacă vor exista indicii că există supraviețuitori.
În Antakya operează și salvatorii români, care au scos de sub dărâmături mai multe persoane până acum. Întrebat dacă aceștia sunt în pericol, șeful DSU Raed Arafat a spus că nu.
„Am discutat cu șeful misiunii și cu autoritățile turce, în unele misiuni sunt însoțiți de jandarmi, dar nu (sunt riscuri, n.red.) neapărat ca să plece de acolo.
Nu se pune problema retragerii, chiar am fost rugați să mai rămânem o perioadă, și echipele noastre vor mai rămâne până când se va încheia faza de căutare salvare. Noi suntem pregătiți să-i aducem înapoi oricând apare ceva”, a anunțat Raed Arafat.
Erdogan vorbește și de răpiri și promite măsuri
Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că guvernul va lua măsuri împotriva celor implicaţi în jafuri şi alte fapte ilegale în regiunea afectată de cutremurele devastatoare din această săptămână.
„Am declarat stare de urgenţă. Înseamnă că, de acum înainte, oamenii care sunt implicaţi în jafuri sau răpiri ar trebui să ştie că mâna fermă a statului este pe spatele lor”, a spus el în timpul unei vizite în zona dezastrului.
Vineri, el a spus că au avut loc jafuri în unele zone. Nu este clar la ce incidente de răpire s-a referit Erdogan.
Erdogan a mai spus că sute de mii de clădiri sunt nelocuibile în sudul Turciei şi că autorităţile vor începe în curând procesul de reconstrucţie.
„Am plănuit să reconstruim sute de mii de clădiri. Vom începe să luăm măsuri concrete în câteva săptămâni”, a spus el.