Dublu standard pentru Christine Lagarde: Primește 140.000 euro de la Banca Reglementelor Internaționale, în pofida interdicției BCE

Dublu standard pentru Christine Lagarde: Primește 140.000 euro de la Banca Reglementelor Internaționale, în pofida interdicției BCE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, primește aproximativ 140.000 euro pe an, fiind membru al Comitetului executiv de la Banca Reglementelor Internaționale (BIS), în pofida interdicției BCE privind plățile de la terți către angajați.

Unii angajați ai BCE, folosind forumurile interne, s-au plâns de aparentul dublu standard în tratarea remunerării președintelui de către BIS, informează publicația The Financial Times (FT), preluată de Irish Times.

Înființată în 1930, BIS este cea mai veche instituție financiară internațională și contraparte pentru tranzacțiile financiare derulate de băncile centrale.

”Propovăduiește apa, bea vin”, a scris unul dintre membrii echipei BCE, conform capturii de ecran văzute de FT.

Lagarde este unul dintre cei 18 bancheri centrali globali din Consiliul de Administrație al BIS. Deși toți sunt îndreptățiți la o plată fixă anuală și comisioane variabile pentru prezență, BIS nu dă publicității plățile individuale.

Dar, într-un răspuns scris către europarlamentarul german Fabio De Masi și colegul său suedez Dick Erixon, Lagarde a dat pentru prima dată publicității faptul că a primit 130.457 franci elvețieni de la BIS în 2025, echivalentul a 140.000 euro.

În 2024, ea a primit un salariu de bază de la BCE de 466.000 euro, plus 135.000 euro în beneficii suplimentare. Se estimează că remunerația sa totală este de aproximativ 741.000 euro, astfel încât Lagarde este cel mai bine plătit oficial UE.

Alte bănci centrale tratează diferit remunerația BIS. Președintele Fed (Rezerva Federală a SUA), Jerome Powell, și guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, nu solicită plata lor de la BIS, în cazul Fed deoarece legislația SUA interzice oficialilor să accepte bani de la o instituție străină.

Banca Franței, una dintre puținele bănci centrale care publică remunerația de la BIS a guvernatorului, solicită jumătate din plata fixă pentru instituție.

Conform reglementărilor privind plata personalului BCE, acesta nu trebuie să accepte ”niciun fel de plăți de la terți în ceea ce privește performanța îndatoririlor lor profesionale”, iar astfel de plăți, dacă sunt oferite, trebuie făcute către BCE.

Instituția de la Frankfurt a precizat pentru FT că președintele BCE “nu este un membru al personalului” și, prin urmare, ”nu este vizată de reglementările privind personalul”, ci ”este supusă codului de conduită special al oficialilor UE de nivel înalt”.

Conform unei postări anonime văzute de FT, Lagarde ar fi primit plata externă ”pentru activități care par să fie parte din îndatoririle sale profesionale ca președinte BCE. Aceste fapt nu este permis de reglementările BCE, cel puțin pentru personalul obișnuit”.

Într-o a doua postare se arată că departamentul de resurse umane al instituției de la Frankfurt i-a spus unui angajat BCE care întreba de un proiect comun BIS că nu are dreptul să accepte remunerație suplimentară.

BCE a informat FT că personalul ”nu poate accepta remunerația pentru activități în care își exercită sarcinile de la BCE”. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au precizat că ar fi vorba de un angajat BCE care o însoțea pe Lagarde la reuniunile BIS și nu putea accepta plata oferită de BIS.

Instituția de la Frankfurt a explicat pentru FT că este diferit cazul lui Lagarde, pentru că funcția de președinte ”necesită participarea la deciziile BIS, implică responsabilități legate de guvernare și riscuri juridice. Pe fondul acestor responsabilități, președintele primește o remunerație plătită de BIS”.

Membrii personalului BCE implicați în activitățile BIS ”nu au responsabilități comparatibile legale și de guvernanță (cum are Lagarde) și, prin urmare, conform reglementărilor privind personalul, nu pot accepta remunerație pentru aceste activități”, susține BCE.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru FT că Lagarde urmează exemplul predecesorilor ei, Mario Draghi și Jean-Claude Trichet, care au beneficiat de remunerația de la BIS. Draghi și Trichet nu au dorit să facă comentarii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇