Două trenuri s-au ciocnit în Marea Britanie: Cel puțin 12 răniți, 50 de pompieri la fața locului

Două trenuri s-au ciocnit în Marea Britanie: Cel puțin 12 răniți, 50 de pompieri la fața locului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două trenuri s-au ciocnit duminică în Marea Britanie, în apropiere de Salisbury, mai mulţi pasageri fiind răniţi, relatează BBC.

Ciocnirea a avut loc în apropiere de London Road, la faţa locului fiind mobilizaţi membri ai poliţiei, pompieri, paramedici şi poliţişti ai transporturilor.

Se crede că aproximativ 12 persoane au fost rănite şi că unul dintre conductori ar fi blocat în cabina sa.

Serviciul de pompieri şi salvare din Dorset şi Wiltshire au declarat accidentul drept ”incident major”, fiind prezenţi şi 50 de pompieri.

ADVERTISING

Serviciile feroviare din zona aflată în apropierea tunelului Fisherton din oraş au fost oprite.

Reporterul BBC James Ingham a spus că niciunul dintre pasageri nu ar fi fost rănit grav.

Network Rail a afirmat într-un comunicat: ”Serviciile de urgenţă răspund la un incident la Fisherton Tunnel, lângă Gara Salisbury, care implică cursa 1708 GWR între Portsmouth Harbour şi Bristol Temple Meads şi cursa SWR 1720 de la Londra Waterloo la Honiton.

”Linia este închisă pe măsură ce are loc intervenţia şi apreciem răbdarea clienţilor noştri, deoarece facem tot ce putem pentru a ajuta la răspunsul la incident”, a mai arătat compania.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇