Dacă se dovedește că Rusia se află în spatele unui complot cu dispozitive incendiare care a provocat incendii la două depozite de colete în iulie, va fi o dovadă că Moscova urmărește să perturbe încrederea occidentală, a spus un expert în securitate.
Două colete au luat foc în luna iulie în depozite DHL din Anglia și Germania, iar modul în care acestea au eludat măsurile stricte de securitate de pe aeroporturi și măsurile de siguranță ale companiei de curierat i-a pus în alertă pe specialiștii în contraterorism.
Coletele care au luat foc în depozitele DHL din Birmingham și Leipzig nu par să fi fost sofisticate, dar în ambele cazuri au trecut de filtrele de securitate, iar acest lucru e un indiciu că ar putea fi vorba de o operațiune a unor profesioniști. Primul suspect este Kremlinul.
Brandon Fried, director executiv al Airforwarders Association, organizație care reprezintă industria transportului aerian de mărfuri din SUA, a descris incidentele cu bombe incendiare drept deconcertante, având în vedere suspiciunea de implicare a statului rus, relatează The Guardian.
"Se pare că scopul este pur și simplu să perturbe lanțul de aprovizionare, să creeze ravagii și să sperie oamenii. Ei vor ca oamenii să-și piardă încrederea în sistem", a spus Fried, adăugând că industria a dezvoltat proceduri de securitate robuste și în evoluție începând cu 11 septembrie 2001.
Autoritățile antiteroriste britanice investighează dacă incidentul de la Birmingham este legat de cel de la Leipzig, pe fondul presupunerii puternice că dispozitivele incendiare au fost opera spionilor ruși.
Coletul care s-a aprins la un depozit DHL din Birmingham pe 22 iulie pare să fi călătorit cu avionul înainte de a ajunge în Marea Britanie. Nimeni nu a fost rănit, iar la fața locului au intervenit pompierii.
Coletul german a început să ardă în timp ce era pe cale să fie încărcat într-un avion la Leipzig, la sfârșitul lunii iulie, a relatat presa germană, iar șeful serviciului intern de informații al țării a avertizat că pachetul ar fi putut doborî o aeronavă.
Dispozitivele incendiare sunt considerate, în general, relativ nesofisticate în comparație cu explozivii, astfel încât realizarea lor poate să nu fi necesitat un nivel ridicat de cunoștințe tehnice. Pachetele suspecte găsite până acum conţineau fie articole electrice, fie recipiente cu lichide, spun anchetatorii germani.
Potrivit surselor din serviciile de securitate citate de cotidianul britanic, anchetatorii încearcă să afle cum au trecut pachetele de filtrele de securitate care există pe aeroporturi pentru a preveni pătrunderea în avioane a explozibililor și a dispozitivelor care pot provoca incendii.
DHL a transmis joi într-o declarație că a folosit "măsuri stricte de securitate și siguranță în întreaga rețea globală" și că a lucrat "în deplină conformitate cu toate legile, reglementările și procedurile aplicabile".
Autoritățile germane au emis la sfârșitul lunii august o avertizare cu privire la "dispozitive incendiare neconvenționale" care păreau să fi fost expediate de persoane private și care au luat foc în mai multe țări europene. Oficialii au spus că ar putea exista alte atacuri în încercarea de a deteriora logistica pe tot continentul european.
Agențiile de informații europene au avertizat cu privire la un număr tot mai mare de incendii, sabotaje și chiar comploturi de crimă desfășurate de serviciile secrete ruse, în încercarea de a semăna discordie între susținătorii occidentali ai Ucrainei.
Săptămâna trecută, Ken McCallum, șeful MI5, a avertizat că serviciul de informații al armatei ruse GRU pare să fi început "o misiune susținută de a genera haos pe străzile britanice și europene" și a acuzat Kremlinul că e implicat în "acțiuni periculoase conduse cu o imprudență tot mai mare".
T.D.