Două explozii au zguduit marți Damascul, în timp ce președintele Franței Emmanuel Macron se întâlnea cu omologul său sirian, într-o vizită considerată istorică.
Este prima vizită în Siria a unui lider occidental important de la venirea la putere a unei coaliții islamiste.
Emmanuel Macron tocmai intrase în palatul prezidențial pentru a se întâlni cu președintele Siriei, Ahmad al-Sharaa, când au avut loc exploziile în apropierea Hotelului Four Seasons, în care liderul francez este cazat, scrie AP.
Potrivit Le Figaro, două bombe au explodat. Martori au văzut un nor de fum ridicându-se dintr-o zonă aflată în apropierea hotelului din centrul Damascului, unde președintele francez a petrecut noaptea și pe care l-a părăsit în cursul dimineții pentru întrevederi la palatul prezidențial.
Potrivit aceleiași surse, una dintre bombe fusese ascunsă într-un container de gunoi, iar cealaltă într-un vehicul aflat în apropierea Hotelului Four Seasons. Jurnaliștii AFP au observat geamuri sparte la clădirea Ministerului Turismului, situată vizavi de hotelul de lux.
Surse siriene citate de publicația israeliană ynetnews.com au declarat că trei persoane au fost ucise și alte câteva au fost rănite în urma exploziilor. Printre răniți se aflau membri ai forțelor de securitate loiale președintelui sirian Ahmad al-Sharaa.
Forțele de securitate au intervenit masiv în zonă, unde au sosit mai multe ambulanțe, și au interzis accesul jurnaliștilor.
Macron este „teafăr și nevătămat”
Potrivit jurnalistului publicației Le Figaro aflat la Damasc, președintele Macron a ajuns în siguranță la sediul președinției siriene, unde urmează să se întâlnească cu Ahmed al-Charaa înainte de a participa la o reuniune cu reprezentanți ai mediului de afaceri.
Palatul Élysée a transmis că Emmanuel Macron este „teafăr și nevătămat” și a precizat că șeful statului își continuă vizita.
Ambulanțe cu sirenele pornite s-au îndreptat spre locul exploziilor, în timp ce forțele de securitate au blocat mai multe căi de acces către zonă.
Emmanuel Macron a sosit luni seară în Siria, într-o vizită fără precedent pentru un lider al unei puteri occidentale de la instalarea la putere a unei coaliții islamiste.
Vizita sa are loc la doar câteva zile după atentatul cu bombă de joia trecută asupra unei cafenele din centrul Damascului, în urma căruia zece persoane și-au pierdut viața.
Luni seară, Emmanuel Macron a luat cina împreună cu președintele sirian într-un restaurant din centrul Damascului, după care cei doi au vizitat celebra Moschee a Omeiazilor, situată în inima orașului.
