Dosar penal după ce o casă a lui Mircea Dinescu ar fi fost incendiată. Paguba este estimată la 100.000 de euro

Dosar penal după ce o casă a lui Mircea Dinescu ar fi fost incendiată. Paguba este estimată la 100.000 de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii din Dolj au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere, după ce poetul Mircea Dinescu a reclamat că o casă din lemn pe care o deține în comuna Cetate ar fi fost incendiată.

Potrivit IPJ Dolj, plângerea a ajuns la polițiști pe 17 aprilie, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat. În sesizare se arată că, în noaptea de 1 spre 2 aprilie, persoane necunoscute ar fi dat foc casei, aflate pe un teren extravilan din comuna Cetate.

Prejudiciul reclamat este de aproximativ 100.000 de euro.

ADVERTISING

Din surse judiciare, citate de Agerpres, casa aparține poetului Mircea Dinescu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și cine este responsabil. La finalul anchetei, procurorii vor decide ce măsuri vor fi luate.