Doctorița rusoaică ce-i ajută pe ucrainenii răniți de bombele lui Putin

Doctorița rusoaică ce-i ajută pe ucrainenii răniți de bombele lui Putin
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie născută în Rusia care a făcut medicina la Moscova și apoi a emigrat în Canada a venit în Ucraina ca să ajute victimele bombardamentelor. A făcut asta pentru că îl ura pe Putin și pentru că nu era suficient să stea acasă și să posteze pe Facebook împotriva acestuia.

Elena Bulaktina se întorcea de la clinica medicală când o bombă cu fragmentare a căzut din cer. La câteva secunde după prima bubuitură au urmat alte câteva, în timp ce bucăți de metal zburau șuierând prin aer. Bulaktina s-a aruncat imediat la pământ, apoi a fugit spre subsolul clinicii în timp ce o a doua bombă exploda. Apoi, a căzut și a treia.

Atacul rușilor s-a produs marți după-amiază, în Hrușivka, o comună liniștită din nord-estul Ucrainei, situată la aproximativ opt kilometri de granița cu Rusia, relatează The Guardian.

Nu toată lumea a avut noroc când au început să cadă bombele. Câțiva localnici se aflau lângă un generator la care își puteau încărca telefoanele mobile și să-și citească mesajele. Un pensionar, Nikolai Koliienko, stătea pe o bancă în fața casei sale. A fost ucis pe loc. O femeie de 50 de ani, Vera Șevțova, a fost și ea ucisă.

ADVERTISING

"N-am putut face nimic pentru ei. Bătrânul avea multiple răni provocate de șrapnel. L-am lăsat. Avem niște reguli de triaj", a explicat Bulaktina. În schimb, i-a ajutat pe cei rămași în viață, printre care și un băiat de zece ani, Andrei Seidnuk, lovit la cap de un fragment metalic.

"Acum se scrie istoria"

"Nu sunt paranoică, dar oriunde mă duc, mă uit spre cer. Te uiți tot timpul să vezi dacă vine ceva spre tine. Dacă te lovește, nu mai poți să faci nimic. Iar dacă nu, te arunci la pământ și apoi fugi", a povestit Bulaktina.

Clinica s-a umplut cu copii care plângeau și adulți disperați. "Știu doar că îngrijeam un băiat cu un hanorac verde. Abia mai respira. O colegă i-a bandajat capul. Nu aveam nimic pentru copii", a povestit doctorița, adăugând că, în lipsă de oxigen, au pornit ventilatorul din cameră. "A fost tot ce am putut să facem pentru el", a spus ea.

Pe măsură ce treceau minutele, tot mai multe victime erau aduse. Printre acestea, o adolescentă cu o bucată de șrapnel înfiptă în partea superioară a brațului, o femeie de 40 de ani cu cinci copii cu o rană la abdomen și un pensionar cu hemoragie arterială. Zeci de pacienți au fost trimis la Harkov, aflat la 100 de kilometri distanță. Băiatul de zece ani a ajuns într-o secție de neurologie, iar vineri starea lui era gravă.

ADVERTISING

"Fiul meu era un băiat deștept. Îi plăcea gimnastica. Obișnuia să se plimbe singur. Când s-a produs explozia, am încercat să-l găsesc. Strigam: 'Andrii! Andrii! A văzut cineva un băiat într-un hanorac verde? Iar medicii mi-au zis ce s-a întâmplat'", a povestit tatăl lui Seidnuk, Denis, în timp ce fuma o țigară în fața clinicii. Sora mai mică a băiatului și mama lor, Olga, au scăpat tefere.

Copleșită de imaginile copiilor răniți, Elena Bulaktina va părăsi infernul din Ucraina, luna viitoare, când se va întoarce acasă, în Canada. Doctorița născută în Rusia spune că îl disprețuia pe Putin și a decis să-și folosească cunoștințele de medic în Ucraina. "Acum se scrie istoria. Am vrut să fac ceva, în loc să stau acasă și să postez toată ziua 'Fuck Putin' pe Facebook", explică ea.

Rusia, un stat terorist

Rusia a folosit de la începutul războiului bombe cu fragmentare împotriva civililor din Ucraina, astfel că tragedia din Hrușivka a fost, păstrând proporțiile, o repetare a ororilor din Mariupol, unde mii de oameni au murit în primăvară după tirurile de rachete trase de forțele ruse.

ADVERTISING

Rușii au ocupat în martie Hrușivka, o mică localitate cu 1.000 de locuitori, cu o școală, câteva magazine și un iezer de pescuit. Forțele ucrainene i-au atacat în urmă cu două săptămâni, în cadrul contraofensivei prin care Kievul a eliberat aproape toată regiunea Harkov. Acum linia frontului s-a mutat mai încolo, în orașul Kupiansk, unde se dau lupte intense.

Marți, un fuior de fum negru a început să se ridice de pe un deal de lângă Hrușivka. Aproape de nicăieri, un tanc ucrainean a țintit trupele ruse care se ascundeau într-o pădure, la vreo doi kilometri de râul Oskil. Apoi, s-a auzit zgomotul puternic al sistemului american de rachete HIMARS.

Un medic și fost soldat britanic care folosește porecla Fish a spus că rușii au încercat să spargă linia frontului, dar fără succes. El a arătat câteva fragmente de șrapnel, adunate după bombardamentul de marți. A tratat răniții pe întuneric, iluminându-le rănile cu o frontală și cu telefonul mobil.

"În aprilie mă uitam la televizor, în UK. Am văzut acești copii suferind în Kiev și am decis să vin și să ajut", a explicat el. "Nu există nicio justificare pentru ca niște copii să fie prinși în asta. E inuman și deplorabil", a adăugat.

El și alți voluntari au tratat rănile soldaților ucraineni printre ruinele unei școli, întinzându-i pe paleți din lemn și agățând perfuziile pe balustradele scărilor.

Stas Iaramenko, anestezist, acuză tactica Kremlinului: "Rusia e un stat terorist. Folosesc șantajul nuclear. Vor să negociem în termenii lor."

Ucraina nu are de ales, trebuie să câștige acest război, consideră el: "Uitați-vă la ce s-a întâmplat în 1930. Stalin a adus foametea în Ucraina și i-a împușcat pe poeții și compozitorii noștri."

Chiar în afara satului, un grup de refugiați din Kupiansk s-a adăpostit sub un pasaj rupt. Alexei Mitutianov, în vârstă de 38 de ani, a relatat că se dau lupte dure în oraș și în împrejurimi, mai ales în timpul zilei. Nu există electricitate sau gaze, iar cele trei magazine care au rămas deschise au terminat aproape toată marfa. Iar ceea ce a mai rămas este extrem de scump, a spus el.

Localnicii au organizat un marș pro-ucrainean pe 9 martie, după ce trupele ruse au intrat în oraș. În jur de 150 de oameni s-au strâns în Piața Constituției, care înainte purta numele lui Lenin. "Am fluturat steagul Ucrainei. Imediat, un soldat rus m-a înșfăcat. N-am avut timp să protestez. Am stat în închisoare în următoarele luni", a povestit Mitutianov.

Sute de oameni au fost ținuți în beciurile poliției. Gardienii erau recrutați din rândurile separatiștilor pro-ruși din autointitulata Republică Populară Lugansk. Îi băteau după program, cu bețele din lemn și țevi metalice. "Erau mai răi ca rușii", a spus acesta. Au scăpat când au trupele ucrainene au intrat în oraș. "Sunt terminat și n-am niciun plan", a mărturisit el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇