Atac armat la o școală din centrul Rusiei soldat cu zeci de morți și răniți (Video)

Atac armat la o școală din centrul Rusiei soldat cu zeci de morți și răniți (Video)

Zeci de persoane au fost ucise sai rănite, inclusiv copii, într-un atac armat într-o şcoală din Ijevsk, capitala Republicii Udmurtia, anunţă luni Ministerul rus de Interne.

„În acest stadiu, ştim despre şase morţi şi 20 de răniţi. Poliţiştii au găsit corpul bărbatului care a deschis focul. Potrivit informaţiilor noastre, el s-a sinucis”, a anunţat într-o postare pe Telegram ministerul, pentru ca mai apoi bilanțul oficial să urce la 13 morți, între care 7 copii, și 21 de răniți.

Guvernatorul regiunii a anunţat, vizibil emoționat, din faţa Şcolii nr. 88 din Ijevsk, în timp ce în spatele său se vedea personal medical intrând în fugă în clădire, că întâi a fost ucis paznicul, după care atacatorul a început să tragă în copii.

ADVERTISING

„O persoană neidentificată a intrat în şcoală şi l-a ucis pe paznic, după care a deschis focul în instituţie asupra copiilor. Evacuarea s-a terminat iar tot perimetru este încercuit”, a anunţat Aleksandr Brecealov în această înregistrare video, precizând că Garda Naţională rusă, Serviciul rus de Securitate (FSB) şi „autorităţile însărcinate cu ancheta” se aflau la faţa locului.

Ijevsk, un oraş cu aproape 650.000 de locuitori, este capitala Republicii Udmutia, situată în centrul Rusiei, imediat la vest de Maivul Ural, care desparte Rusia europeană de cea asiatică.

ADVERTISING

Odinioară extrem de rare, atacuri armate sângeroase, mai ales în şcoli, tind să devină tot mai numeroase în Rusia, de câţiva ani.

Preşedintele rus Vladimir Putin a tras un semnal de alarmă cu privire la acest lucru şi denunţă un fenomen importat din Statele Unite şi un efect pervers al globalizării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇