Fermierii greci au ieșit, vineri, cu tractoarele pe autostradă, în centrul țării, și au blocat traficul. Oamenii și-au arătat, astfel, nemulțumirea față de Guvernul de la Atena, pe care îl acuză că nu-i ajută suficient să treacă peste criza scumpirilor din energie.
Sute de femieri și-au parcat vineri tractoarele pe autostradă, în apropiere de orașul Larissa, din centrul țării, potrivit Reuters.
Traficul s-a blocat, pe un sens de mers al șoselei de mare viteză. Iar polițiștii ajunși la fața locului nu i-au convins pe fermieri să plece.
Guvernul grec a cheltuit deja 1,7 miliarde de euro ca să limiteze impactul scumpirilor energiei asupra populației și antreprenorilor.
Dar chiar și așa, fermierii susțin că le-au crescut costurile de producție cu 50%, iar asta riscă să îi bage în faliment.
„Zonele rurale vor rămâne în părăsire. Vom fi nevoiți să ne abandonăm satele, din cauză că nu vom mai putea cultiva nimic. Și nu vom mai avea din ce trăi", a declarat pentru Reuters Kostas Tzelas, șeful ascociațiai agricole Karditsa, în timpul protestului.
Tzelas susține că vrea ca Guvernul să rezolve problemele de sistem care produc scumpirile, nu doar să dea ajutoare care nu feresc pe nimeni de faliment.
Fermierul se referea la ajutorul pe care guvernul grec anunțase cu numai câteva ore în urmă că îl va acorda. Este vorba despre 170 de milioane de euro pe care Atena susține că le va acorda agricultorilor.
Sprijinul va consta în acordarea de subvenții care să îi ajute pe fermieri să acopere până la 80% din creșterea costurilor la energie, pentru perioada august - decembrie 2021 și 50% din aceste majorări de prețuri pentru perioada ianuarie - februarie 2022.
Ministrul grec al Agriculturii anunțase, de dimineață, la televiziunea națională, că în contextul perioadei dificile pe care a traversat-o Grecia, fermierii au primit, totuși, în ultimul an, ajutoare de 1 miliard de euro.
De asemenea, ministrul susținea că va continua cu măsurile de sprijin și că, pe lângă subvențiile pentru energie, va și reduce o taxă pentru comercializarea fertilizanților de la 46% la 13%.