Una caldă, una rece pentru manelistul Dani Mocanu și fratele său. Mai au o șansă să scape de închisoare, dar vor fi extrădați

Una caldă, una rece pentru manelistul Dani Mocanu și fratele său. Mai au o șansă să scape de închisoare, dar vor fi extrădați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Într-o încercare de a scăpa de închisoare, manelistul Dani Mocanu și fratele său, condamnați definitiv pentru tentativă de omor, au primit marți de la Înalta Curte undă verde pentru recursul în casație, stabilindu-se ca dosarul să fie judecat pe 17 martie 2026.

Cei doi, prinși în noiembrie 2025 în Italia și plasați în arest la domiciliu, încearcă prin această cale extraordinară de atac să conteste legalitatea condamnării, în contextul în care autorităţile române au cerut extrădarea.

Iar tot marţi Curtea de Apel de la Napoli a dispus predarea celor doi fraţi către autoritățile române. Hotărârea însă nu este definitivă, existând posibilitatea formulării unui recurs la instanţa supremă din Italia, a informat Ministerul Justiției.

Între timp, la Bucureşti, instanţa supremă a stabilit ca judecata recursului în casaţie să se facă în şedinţă publică, cu citarea inculpaţilor Ionuţ Nando Mocanu şi Daniel Mocanu şi a părţilor civile, scrie News.ro. 

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care vizează doar legalitatea hotărârii, nu rejudecarea fondului. Altfel spus, este modalitatea prin care o hotărâre judecătorească este trimisă ICCJ pentru a verifica legalitatea hotărârii instanţei de fond, nu şi faptele în sine. Scopul acestei căi extraordinare de atac este de a desfiinţa hotărârea nelegală, bazându-se pe motive strict prevăzute de lege, precum încălcarea competenţei sau aplicarea greşită a legii, nu pe reevaluarea probelor. 

Condamnarea şi fuga fraţilor Mocanu

Fraţii Mocanu au fost prinşi, în 10 noiembrie 2025, în provincia italiană Napoli. Ei se ascundeau acolo după ce au fost condamnaţi definitiv pentru tentativă de omor şi alte infracţiuni. Cei doi bărbaţi, domiciliaţi în Ştefăneşti, judeţul Argeş, nu au fost găsiţi de poliţiştii români la domiciliu, unde au fost căutaţi în baza mandatelor de executare a pedepsei, emise în 6 noiembrie 2025. 

Ulterior, autorităţile române au emis mandate europene de arestare pe numele fraţilor Mocanu, după prinderea acestora fiind solicitată extrădarea lor din Italia.

Curtea de Apel din Napoli a confirmat arestarea fraţilor Daniel Mocanu şi Ionuţ Mocanu şi a decis plasarea acestora în arest la domiciliu, în provincia Napoli, amânând până acum pronunţarea în ceea ce priveşte cererea de extrădare.
 
Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la patru ani de detenţie, iar fratele acestuia a primit o pedeapsă de şapte ani, după ce au bătut cu ranga un bărbat, într-o staţie de carburaţi, în 2022. În plus, cei doi au fost acuzaţi de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇