Cutremur în largul stațiunii Marmaris din Turcia: Un mort și zeci de răniți (Video)

Cutremur în largul stațiunii Marmaris din Turcia: Un mort și zeci de răniți (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O adolescentă a murit și 69 de persoane au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,8, al cărui epicentru s-a aflat la o adâncime de 68 de kilometri în mare, în largul stațiunii Marmaris din sud-vestul Turciei, a anunțat marți dimineață ministrul turc de Interne.

”O adolescentă de 14 ani a fost transportată la spital în urma unui atac de panică, însă, din păcate, și-a pierdut viața în pofida tuturor intervențiilor”, a precizat Ali Yerlikaya, informează AFP.

69 de persoane ”care au sărit de panică de la înălțime” au fost rănite în provincia Mugla, unde se află Marmaris, a adăugat ministrul, precizând că nici o clădire rezidențială nu a fost distrusă conform primelor constatări.

”Echipele noastre de evaluare a pagubelor își continuă operațiunile de recunoaștere pe teren. Nicio distrugere nu a fost constatată până în prezent”, a afirmat ministrul urbanismului, Murat Kurum.

Numeroase stațiuni balneare, inclusiv Marmaris, Fethiye și Bodrum, se află în provincia Mugla, care a primit 3,7 milioane de turiști străini în 2024, potrivit agenției de stat Anadolu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇