Ucraina a devenit "poligonul" pentru testarea celor mai noi arme: Aliații Kievului văd acum unde mai au de lucru

Ucraina a devenit "poligonul" pentru testarea celor mai noi arme: Aliații Kievului văd acum unde mai au de lucru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Armele pe care aliații le-au furnizat ucrainenilor nu sunt infailibile – unele și-au demonstrat eficiența, altele nu s-au dovedit atât de utile pe cât anticipau. Lecțiile războiului nu pot fi deprinse decât pe câmpul de luptă, astfel că Ucraina a devenit un imens „poligon” pentru testarea celor mai noi arme occidentale.

Vara trecută, când armata ucraineană a recucerit teritorii întinse printr-o contraofensivă impresionantă, „a tocat” unitățile ruse cu lovituri de artilerie și rachete de producție americană. Unele atacuri au fost ghidate de un sistem conceput de ucraineni pe câmpul de luptă. O parte din softul ucrainean a transformat orice laptop, tabletă sau smartphone într-un instrument sofisticat de țintire, folosit acum pe scară largă de militarii ucraineni.

Rezultatul este o aplicație mobilă care introduce imagini din satelit și alte informații într-un algoritm de țintire în timp real, ajutând unitățile din apropiere să tragă direct asupra țintelor specifice. Fiind o aplicație, nu o piesă hardware, e ușor de actualizat și este disponibilă pentru o gamă largă de personal.

Oficialii americani care cunosc aplicația spun că aceasta este foarte eficientă în direcționarea focului asupra țintelor rusești. Aplicația reprezintă unul dintre zecile de exemple în care Ucraina a adus inovații pe câmpul de luptă, deseori găsind soluții simple și ieftine pentru a rezolva probleme scumpe, relatează CNN.

ADVERTISING

Dronele mici din plastic care bâzâie deasupra capului aruncă grenade asupra inamicului. Imprimantele 3D produc piese de schimb pentru ca soldații să poată repara echipamentul greu pe front. Tehnicienii au transformat camionete obișnuite în lansatoare mobile de rachete. Inginerii au descoperit cum să monteze rachete americane sofisticate pe avioane de luptă sovietice mai vechi, cum ar fi MIG-29, contribuind la menținerea forțelor aeriene ucrainene în zbor după atâtea luni de război.

Ucraina și-a dezvoltat chiar și propria armă antinavă, racheta Neptun, bazată pe modelul unei rachete sovietice care poate ținti flota rusă de la o distanță de aproximativ 320 de kilometri.

Această ingeniozitate i-a impresionat pe oficialii militari americani, care au apreciat abilitatea ucrainenilor de a adopta soluții pentru nevoile sale tactice, acoperind golurile lăsate de armamentul occidental, mai greu și mai sofisticat.

Dronele Switchblade n-au avut efect, dar HIMARS a făcut prăpăd

Oficialii și analiștii americani spun că Ucraina a devenit un veritabil poligon de teste pentru soluții militare ieftine, dar eficiente. "Inventivitatea lor e incredibil de impresionantă", a spus Seth Jones, directorul programului de securitate la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA.

ADVERTISING

Însă războiul din Ucraina le-a oferit Statelor Unite și aliaților săi ocazia rară de a studia modul în care se comportă propriile sisteme de armament în condiții de utilizare intensă și ce arsenal folosesc cele două tabere pentru a obține victorii în acest război. Ofițerii și alți oficiali militari americani au urmărit și felul în care Rusia a folosit cu succes drone ieftine care explodează la impact, furnizate de Iran, pentru a decima forțele terestre ucrainene.

"Ucraina este clar un poligon de testare în adevăratul sens pentru că niciunul dintre aceste echipamente nu a fost, de fapt, folosit într-un război între cele două națiuni dezvoltate industrial. Aceasta este o testare de luptă în lumea reală", a spus o sursă din spionajul occidental.

Pentru armata americană, războiul din Ucraina a fost o sursă incredibilă de date referitoare la utilitatea propriilor arme. Unele sisteme oferite Kievului, precum drona Switchblade 300 și o rachetă concepută pentru a ținti sistemele de radar inamice, s-au dovedit mai puțin eficiente pe câmpul de luptă decât se anticipa, potrivit unui ofițer american, concluzie confirmată și de studiul recent al unui grup britanic de analiză.

ADVERTISING

Însă lansatorul american de rachete M142, sau HIMARS, a avut un succes decisiv, chiar dacă oficialii au învățat lecții importante despre numărul mare de reparații de întreținere pe care acele sisteme le-au impus în condiții de folosire atât de intense.

Modul în care Ucraina și-a folosit stocurile limitate de rachete HIMARS pentru a slăbi centrele de comandă și control ale rușilor, lovind posturile de comandă, centrele și depozitele, a fost revelator, a spus un oficial din domeniul apărării, adăugând că liderii militari vor studia ani la rând acest lucru.

O altă descoperire crucială a fost obuzierul M777, element de artilerie esențial al puterii de foc ucrainene. S-a observat că țeava își pierde ghinturile dacă se trag prea multe obuze într-un timp scurt, iar tunul devine mai puțin precis și mai puțin eficient.

Ofițerii de operațiuni americani spun că o lecție pe care Statele Unite o pot învăța din acest conflict este că artileria remorcabilă, precum sistemul de obuziere M777, ar putea aparține trecutului. Aceste sisteme sunt mai greu de mișcat repede pentru a evita focul de răspuns, iar într-o lume în care dronele nu ratează nimic, "e foarte greu să te ascunzi acum", a spus un expert.

Ucrainenii au făcut și inovații tactice care i-au impresionat pe experții militari occidentali. În primele săptămâni de război, comandanții ucraineni și-au adaptat operațiunile pentru a folosi elemente mici de artilerie în timpul înaintării rușilor spre Kiev. Înarmați cu lansatoare portabile de rachete Stinger și Javelin, soldații ucraineni au reușit să lovească tancurile rusești care nu erau protejate de infanterie.

Un kamikaze de 10.000 de dolari

Contractorii armatei americane iau, de asemenea, notițe urmărind războiul din Ucraina. BAE Systems a anunțat recent că succesul Rusiei în folosirea dronelor kamikaze a influențat modul în care sunt proiectate noile vehicule blindate ale armatei, adăugând blindaj suplimentar pentru a proteja soldații de atacuri aeriene.

Totodată, diferite zone ale guvernului și industriei de armament din SUA au căutat să testeze noi sisteme și soluții într-o luptă în care Ucraina are nevoie de orice ajutor posibil.

În primele zile ale conflictului, Agenția Națională de Informații Geospațiale a trimis cinci drone ușoare de supraveghere la înaltă rezoluție la Centrul de Comandă al Operațiunilor Speciale SUA din Europa - în caz că ar fi nevoie de ele în Ucraina. Dronele produse de o companie denumită Hexagon nu făceau parte dintr-un așa-zis program de înregistrare la Departamentul Apărării, ceea ce indică natura experimentală a conflictului.

Amiralul de Marină Robert Sharp, șeful de atunci al Agenției de Informații Geospațiale, a declarat că Statele Unite au instruit un "partener militar" din Europa în privința utilizării sistemului. "Ceea ce îți permite acesta este să te ridici sub nori și să-ți aduni datele", a spus el, într-o conferință desfășurată în primăvară la Denver.

Nu se știe dacă aceste drone au fost implicate în război, menționează CNN.

Între timp, oficialii din spionajul și armata SUA au spus că speră că realizarea unor drone de unică folosință a devenit o prioritate pentru contractorii Pentagonului. "Mi-aș dori să putem face o dronă de atac pentru un singur drum, de 10.000 de dolari", a spus unul dintre aceștia, subliniind cât de eficiente pot fi aceste arme și cât de mult contează să devină foarte ieftine.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇