Furie, disperare, frică pentru viaţa lor, coşmaruri recurente, lipsa unei perspective. Cu așa ceva se confruntă copiii care fug de acasă din calea războaielor. Refugiul într-o lume sigură nu îi lecuiește automat.
În ultimii doi ani, peste două milioane de copii au fugit – singuri sau împreună cu familiile lor – din țările lor de origine spre Europa, alungați de războaiele și conflictele de acasă (din Ucraina, Siria, Afganistan, Republica Democrată Congo și din alte state), dar și de sărăcie sau chiar de impactul schimbărilor climatice.
Un studiu al organizației Salvați Copiii, realizat între septembrie și noiembrie 2023 în 11 țări din Europa (UE și non-UE) și făcut public săptămâna aceasta, explorează experiențele călătoriei acestor copii și impactul politicilor diferite în materie de migrație asupra vieții acestora și a sănătății lor mintale.
Neliniști și probleme de somn
Mai bine de jumătate dintre copiii veniți în Europa în căutarea siguranței au mărturisit că sunt nefericiți. Dificultățile cele mai des întâlnite țin de îngrijorarea cu privire la viitor (în 45% din cazuri).
Dar fiecare al treilea copil intervievat mai vorbește și despre o stare de neliniște generalizată și despre tulburări ale somnului. Autorii raportului au reținut, de altfel, cuvintele unui copil refugiat aflat în Bosnia și Herțegovina: ”Mă simt închis în gândurile mele negre și nu știu ce să fac cu viața mea”.
Traume: poliția, contrabandiștii și tații rămași acasă
Pentru copiii veniți din Orientul Mijlociu sau din Africa, mai mult decât în cazul celor refugiați din Ucraina, o traumă a fost drumul plin de pericole până în Europa. Motivele invocate țin de întâlnirea cu forțele de ordine, dar mai ales de riscul de a deveni victime ale contrabandiștilor, cu atât mai mult cu cât lipsa documentelor îi expune pe copii la exploatare și le împiedică accesul la protecție și educație, indică studiul prezentat de organizația non-guvernamentală. În cazul copiilor ucraineni, una dintre traumele des întâlnite e de altă natură: depărtarea de tați, ca urmare a legii marțiale instituite de guvernul de la Kiev, care nu le permite bărbaților apți de luptă să părăsească țara.
Spre deosebire de copiii din Ucraina, care au venit de cele mai multe ori însoțiți de rude apropiate, în primul rând de mame sau bunici, uneori cu animalul de companie în brațe, mulți dintre cei ajunși în Europa de pe alte continente au urmat rute periculoase, inclusiv pe mare, au călătorit cu alte persoane decât cu membri ai familiei sau chiar singuri. În plus, ucrainenii pot călători fără viză în țările europene, fără a fi necesar să fie trecuți ilegal peste granițe. Au existat și derogări pentru minori, date fiind circumstanțele speciale generate de agresiunea rusă.
În schimb, copiii din țări precum Siria sau Pakistan au trebuit să forțeze traversarea ilegală a granițelor, adesea la mâna unor ghizi care făceau parte din rețele de traficanți, înainte de a ajunge să se predea și a solicita protecție autorităților din țările de destinație. Nu de puține ori au fost întâmpinați cu brutalitate. ”Poliția elenă m-a lovit la graniță. M-au dat unui grup de pakistanezi și afgani, un fel de bandă, care m-au adus în Turcia”, a povestit unul dintre copiii intervievați.
Situațiile critice nu apar însă abia la marginile Europei: ”La granița cu Pakistanul, în Balucistan, armata trăgea asupra noastră. Mă gândeam că voi muri și nimeni nu mă va mai găsi. Munții erau înalți și periculoși iar după trei zile eram în deșert, sub soare. La granița cu Iran, în munți, un băiat de 13 ani a căzut de pe o stâncă și nu l-am putut salva”.
Sub presiunea unora dintre statele Uniunii Europene, normativele comunitare privind imigrația urmează să devină anul acesta și mai restrictive. Un pact convenit între țările și instituțiile UE ar urma să fie ratificat în cursul primăverii iar propunerile pentru procedurile de azil și de verificare riscă să ducă la detenția sistematică a minorilor, avertizează organizația Salvați Copiii. Vulnerabilitatea va crește în special pe așa-numita ”rută balcanică”, unde sunt extrem de active rețelele de trafic de migranți. Astfel se va amplifica și expunerea copiilor la abuzuri și violențe psihologice și sexuale, căsătorii la vârste fragede sau exploatare economică și muncă.
”O planetă extraterestră"
Chestionați au fost și părinții sau reprezentanți ai copiilor iar jumătate dintre aceștia au vorbit despre forme de tristețe, nervozitate sau neîncredere manifestate de cei mici după plecarea de acasă. Un profesor britanic a povestit că a avut printre noii sosiți elevi anxioși, cărora le-a fost greu să se adapteze altei culturi, percepută drept ”o planetă extraterestră”, cum s-a exprimat unul dintre minorii citați în studiu. ”Au trecut prin multe și mulți au suferit traume. Au nevoie să se simtă în siguranță pentru a-și demonstra toate talentele și abilitățile”, a comentat un profesor bosniac participant la cercetare.
Problema este legată și de disponibilitatea de comunicare. O parte dintre copii preferă să își plângă pe umeri reciproc, fără a se adresa instituțiilor specializate sau adulților. Pe de altă parte, în cazul celor care ar apela la specialiști apar alte două obstacole: unora le interzic părinții să discute despre sănătatea lor mintală iar altora le-ar fi mai ușor să comunice cu psihologi din țările natale, cărora le-ar putea vorbi în propria lor limbă și care le-ar putea înțelege mai bine trăirile.
Trei sferturi dintre copiii intervievați ar fi fericiți să se întoarcă acasă. Studiul realizat de Salvați Copiii a evidențiat însă și motivele pentru care unii dintre copii nu intenționează să se întoarcă în țările de origine: își fac griji pentru siguranța lor, nu au amintiri plăcute de acolo, casa le-a fost distrusă sau nu vor mai avea acces la educație. Au fost și unii care au spus că, pur și simplu, le place unde au ajuns.
Școlile, un refugiu provizoriu
Frecvența la clasă reduce sentimentul de singurătate și permite legarea de prietenii cu localnicii, astfel că școlile sunt refugii esențiale pentru integrarea copiilor migranți. Prezența fizică este preferată, chiar dacă sistemele locale de învățământ au dificultăți în a le oferi migranților continuitate cu educația primită acasă. Copii ucraineni sunt supuși însă unei presiuni suplimentare, deoarece pe lângă mersul la școală în țara de refugiu, mulți fac suplimentar și cursuri online pentru a rămâne ancorați în educația de acasă.
Simpla frecvență a cursurilor nu este suficientă însă pentru dezvoltarea copiilor. Aceștia ar trebui să participe și la activități extracurriculare - însă barierele lingvistice, distanța față de școală sau lipsa banilor îi țin pe mulți departe, mai observă specialiștii consultați la realizarea studiului, intitulat ”Speranță și rău. Experiențele copiilor în căutarea siguranței în Europa”.
Există și o altă problemă: provizoratul. În Olanda, în România sau în Danemarca, relevă studiul, unii părinții ucraineni așteaptă să se întoarcă acasă sau să se mute în altă țară, așa că nu sunt convinși că frecvența școlară este utilă. Acest sentiment de ”temporar” afectează viața de zi cu zi a copiilor ucraineni. Cei mai mari chiar chiulesc de la ore.
Mai multă empatie
Europa este o destinație preferată datorită unor motive elementare, ce țin de siguranță: absența bombardamentelor, a represiunii și a fricii asociate. Europa ar trebui, spune autorii studiului, să pună capăt violențelor practicate de autorități la granițe, să înceteze arestarea minorilor, să ofere o protecție mai eficientă copiilor care călătoresc singuri și a celor separați de familii, dar și mai multă atenție serviciilor educaționale și celor de sănătate, în special sprijinului psihosocial.
Până în prezent, Salvați Copiii România a oferit asistență pentru aproape 350.000 de persoane, între care 180.000 au fost copii ucraineni. De servicii directe au beneficiat nu doar copiii, dar și părinții și alți adulți vulnerabili aflați în situații de urgență sau în căutarea integrării.
Autor: Cristian Ștefănescu