Copiii sub 10 ani nu au nevoie de test pentru coronavirus ca să intre în Grecia

Copiii sub 10 ani nu au nevoie de test pentru coronavirus ca să intre în Grecia

Autoritățile de la Atena au revenit marți cu precizări importante pentru turiștii români care vor să meargă în concediu în Grecia.

Copiii mai mici de 10 ani, cei născuți după 2011, nu au nevoie de test molecular negativ PCR la intrarea în Grecia, începând cu data de 17 august, așa cum li se va cere copiilor mai mari și adulților, a anunțat Nikos Hardalias, ministru adjunct însărcinat cu protecția civilă și gestionarea crizelor, citat de agenția ANA-MPA.

Precizările vin după ce Grecia a anunțat luni că pasagerii care vin cu avionul din Belgia, Cehia, Olanda, Spania şi Suedia, plus toți cei care intră în țară pe la punctul de trecere a frontierei Promachonas, din Bulgaria, vor trebui să prezinte un test Real Time PCR negativ.

ADVERTISING

Grecia închide barurile și restaurantele pe timpul nopții şi impune restricţii de intrare pentru turiştii din alte state UE

Hardalias a mai anunțat că în perioada 1 iulie - 10 august au intrat în țară 2.162.251 de turiști, din care 266.166 au fost testați cu teste moleculare PCR. Dintre aceștia, doar 508 au fost testați pozitiv pentru coronavirus; 234 dintre ei s-au întors în țările lor, iar dintre cei rămași în Grecia 101 sunt vindecați și 164 încă sunt bolnavi.

10% din noile cazuri sunt la frontiere

În Grecia s-au înregistrat marți 196 de cazuri noi de coronavirus, dintre care 20 la persoane testate la frontierele țării. Și un deces.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În total, autoritățile elene au raportat până acum 5.942 de cazuri în toată țara, din care 1.503 au legătură cu călătorii în străinătate și 2.885 sunt în legătură cu niște cazuri deja cunoscute.

Citește și:

Grecia impune masca obligatorie afară, la bordul feriboturilor şi vapoarelor

Grecia va începe să taxeze turiștii cu 20 de euro pentru serviciile medicale

FMI: Grecia va fi cel mai puternic lovită de pierderile din turism dintre țările Europei

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇