Consiliul de Securitate al ONU a adoptat azi-noapte o rezoluţie care solicită pauze în luptele din Gaza şi eforturi mai mari pentru a permite accesul ajutorului umanitar în teritoriul devastat de război.
Este primul acord la ONU de la începutul conflictului, după alte 4 tentative nereuşite. O “pauză” în operațiuni este în general considerată mai puțin formală și mai scurtă decât o încetare a focului, care trebuie să fie aprobată de ambele părți. SUA au susținut pauzele, în timp ce Rusia ar fi dorit o încetare a focului sau chiar un armistițiu, dar nu s-a putut.
Israelul consideră rezoluţia lipsită de sens şi ruptă de realitate, iar observatorul permanent al Palestinei la ONU a spus că organismul ar trebui să tragă la răspundere Israelul dacă ignoră textul adoptat.
Pe front, Israelul anunţă că avioanele sale de luptă au lovit casa din Gaza a liderului Hamas. Ismail Haniyeh locuiește în Qatar de câțiva ani, dar locuinţa lui a fost punct de întâlnire pentru liderii de rang înalt ai Hamas.
În plus, armata israeliană a preluat "controlul operaţional" asupra portului din Gaza şi a aruncat din avion pliante, în sudul Fâșiei Gaza, spunându-le oamenilor să evacueze zona pentru propria lor siguranță, ceea ce înseamnă că se anunţă operațiuni militare şi aici.
Preşedintele american Joe Biden a declarat că i-a spus clar premierului israelian Benjamin Netanyahu că soluţia cu două state este singurul răspuns şi că ocuparea Fâşiei Gaza ar fi o mare greşeală.
În schimb, președintele israelian Isaac Herzog consideră că Israelul nu poate lăsa un vid în Gaza și va trebui să mențină acolo o forță puternică în viitorul apropiat, pentru a preveni reapariția Hamas.
Iată cele mai importante evenimente de joi, 16 noiembrie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a ajuns în ziua 41:
- Comunicaţiile sistate din nou - Directorul Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a declarat la Geneva că imposibilitatea aprovizionării cu combustibil a condus din nou la sistarea comunicaţiilor în enclava palestiniană, informaţie confirmată şi de compania de telecomunicaţii din Fâşia Gaza. Oficialul ONU a acuzat Israelul că odată cu blocada şi asediul asupra enclavei palestiniene încearcă să "stranguleze" activitatea agenţiei ONU.
- O nouă etapă în ofensiva terestră - Armata israeliană controlează partea de vest a oraşului Gaza şi se pregăteşte pentru o nouă etapă în ofensiva sa terestră contra mişcării islamiste palestiniene Hamas, a declarat joi ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant. "Am obţinut controlul părţii vestice a oraşului Gaza şi ne îndreptăm către faza următoare" a ofensivei terestre în Fâşia Gaza, a declarat ministrul Yoav Gallant. "Cu cât avansăm mai mult în operaţiune, cu atât mai mult creştem presiunea asupra Hamas şi vom reuşi să-i distrugem infrastructura teroristă, inclusiv cartierele sale generale şi tunelurile, şi în acelaşi timp îi vom elimina liderii şi agenţii", a completat el.
- Imagini legate de ostaticii luaţi de Hamas - Un reprezentant al armatei israeliene a declarat că ”imagini referitoare la ostatici”, realizate în timpul atacului comis de militanţii palestinieni Hamas asupra Israelului în 7 octombrie, au fost găsite în ordinatoarele confiscate în timpul intervenţiei forţelor israeliene în spitalul Al-Shifa din Gaza. Imaginile au fost găsite în material ”aparţinând Hamas”, a declarat oficialitatea militară într-un comunicat. Potrivit agenţiei TPS, imaginile cu ostatici erau stocate pe un laptop.
- Incitări la un genocid - Un grup de experţi ONU anunţă că există ”probe ale unei incitări tot mai mari la un genocid” al poporului palestinian în ceea ce acesta consideră ”încălcări grave” comise de către Israel. ”Suntem profund tulburaţi de faptul că guvernele nu ţin cont de apelul nostru şi nu reuşesc să obţină un armistiţiu imediat”, anunţă într-un comunicat acest grup de experţi. Din acest grup de experţi fac parte mai mulţi raportori speciali ai ONU. ”Suntem totodată profund îngrijoraţi de susţinerea anumitori guverne a strategiei de război a israelului împotriva populaţiei asediate a Fâşiei Gaza şi de incapacitatea sistemului internţaional de a se mobiliza pentru a împiedica un genocid”, subliniază ei.
- Armata israeliană a preluat "controlul operaţional" asupra portului din Gaza, o infrastructură cheie din nordul teritoriului palestinian. O operaţiune comună a forţelor blindate şi navale a permis în ultimele zile "preluarea controlului operaţional asupra portului din Gaza, care era controlat de organizaţia teroristă Hamas", a afirmat armata israeliană, într-un comunicat. Ea a adăugat că mişcarea palestiniană foloseşte portul ca "centru de pregătire pentru forţele sale navale de comando pentru a planifica şi executa atacuri teroriste navale".
- Forțele aeriene israeliene au aruncat din avion pliante, în Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza, spunându-le oamenilor să evacueze zona pentru propria lor siguranță, ceea ce înseamnă că se anunţă operațiuni militare în zonă. Zeci de mii de persoane strămutate din nordul Gazei au căutat refugiu în școli și corturi din Khan Younis, provocând o supraaglomerare gravă pe fondul penuriei de alimente și apă. "Oricine se află în apropierea teroriștilor sau a instalațiilor acestora își pune viața în pericol și fiecare casă folosită de teroriști va fi vizată", scrie în pliantele IDF.
- Lovitură la casa liderului Hamas - Israelul anunţă că avioanele sale de luptă au lovit casa din Gaza a lui Ismail Haniyeh, șeful biroului politic al Hamas. Haniyeh, considerat liderul general al grupului militant, locuiește în Qatar de câțiva ani. Dar armata Israelului (IDF) crede că locuinţa lui a fost „folosită ca infrastructură teroristă și adesea a servit drept punct de întâlnire pentru liderii de rang înalt ai Hamas”. Soldații israelieni au „localizat și distrus, de asemenea, un depozit de arme al forțelor navale Hamas, care conținea echipamente de scafandru, dispozitive explozive și arme”, a spus IDF.
- Atac la Ierusalim - Cel puţin şapte persoane au fost rănite, joi, într-un atac armat în sudul Ierusalimului, a informat poliţia israeliană. "În atacul armat care a avut loc cu puţin timp în urmă la postul de control de la tunelul din Ierusalim, trei terorişti au fost neutralizaţi de forţele de securitate", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene, fără a preciza dacă atacatorii mai sunt sau nu în viaţă.
- Consens la ONU - Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat azi-noapte un proiect de rezoluţie propus de Malta care solicită pauze umanitare în luptele din Gaza şi eforturi mai mari pentru a permite accesul ajutorului umanitar în teritoriul devastat de război. Rusia, Marea Britanie și SUA s-au abținut de la vot, care a trecut cu 12-0. Consiliul, format din 15 membri, a depăşit un impas, după ce luna trecută au avut loc patru încercări nereuşite de a lua măsuri şi de a adopta o rezoluţie care solicită, de asemenea, eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas.
- Israelul a respins rezoluția ca fiind „detașată de realitate” și „fără sens”. "Indiferent de ce decide Consiliul, Israelul va continua să acționeze conform legii internaționale, în timp ce teroriștii Hamas nici măcar nu vor citi rezoluția, cu atât mai puțin să o respecte. Este regretabil că Consiliul continuă să ignore, să nu condamne sau chiar să menționeze masacrul pe care Hamas l-a efectuat pe 7 octombrie, care a dus la războiul din Gaza. Este cu adevărat rușinos!", a spus ambasadorul Israelului la ONU.
- Israelul nu poate lăsa un vid în Gaza - Președintele israelian Isaac Herzog a spus că Israelul nu poate lăsa un vid în Gaza și va trebui să mențină acolo o forță puternică în viitorul apropiat, pentru a preveni reapariția Hamas. "Dacă ne retragem, atunci cine va prelua? Nu putem lăsa un vid. Trebuie să ne gândim care va fi mecanismul; sunt multe idei care sunt aruncate în aer... Dar nimeni nu va dori să transforme acest loc, Gaza, din nou într-o bază de teroare", a declarat Herzog.
- Soldaţii israelieni s-au retras din spitalul al-Shifa din orașul Gaza la aproape 24 de ore după un raid pe care l-a numit o „operațiune precisă și țintită” împotriva Hamas. IDF susţine că a descoperit în spital echipamente militare, inclusiv grenade, arme automate, muniție și tehnologie de comunicații, confirmând că ar fi existat un centru de operațiuni de comandă al Hamas sub spital.
- Incident în Japonia - Poliţia japoneză a arestat joi un bărbat, după ce o maşină s-a izbit de o barieră lângă ambasada israeliană de la Tokyo, iar un poliţist a fost rănit în incident. Detalii AICI
- Biden: Ocuparea Gazei ar fi o mare greşeală - Preşedintele american Joe Biden a declarat că i-a spus clar premierului israelian Benjamin Netanyahu că soluţia cu două state este singurul răspuns pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian şi că ocuparea Fâşiei Gaza ar fi o mare greşeală. El le-a mai spus reporterilor că face tot ceea ce îi stă în putere pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, dar că aceasta nu înseamnă trimiterea armatei americane.