Raport preliminar la tragedia de la Crevedia: Abordarea a fost defensivă. Au acționat două echipe, cu doi comandanți, s-a lucrat în orb (Video)

Raport preliminar la tragedia de la Crevedia: Abordarea a fost defensivă. Au acționat două echipe, cu doi comandanți, s-a lucrat în orb (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Raed Arafat, alături de reprezentanţii ai MAI și reprezentanți medicali au susținut o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat raportul preliminar al tragediei de la Crevedia din 26 august și au răspuns la principalele întrebări din spațiul public referitoare la intervenția salvatorilor și deciziile autorităților.

Publicată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe Duminică, 3 septembrie 2023

Raed Arafat a explicat că, în cadrul intervenţiei de la Crevedia de săptămâna trecută, acţiunea pompierilor a avut la bază „o abordare defensivă”, al cărei scop a fost acela de a răci cisternele din zonă şi de a preveni extinderea focului.

El a mai spus și că intervenţia a fost organizată pe două zone principale, cu doi comandanţi ai intervenţiei, unul de la Prahova și unul de la Dâmbovița, în condiţiile în care niciunul dintre aceştia nu avea posibilitatea de a vedea, concret, ce se întâmplă în zona de intervenţie, din cauza suprafeţei mari şi a fumului dens. Cei doi au ținut permanent legătura audio.

Arafat a dat detalii şi despre cine a coordonat intervenţia, arătând că pompierii au condus intervenţia, aşa cum medicii au coordonat acţiunea în cazul victimelor: „Nu a venit doctorul Arafat, cum am auzit, care este medic, civil, şi a dat dispoziţii cum să stingă incendiul. Asta nu se face. Coordonarea şi conducerea intervenţiei, astea se fac în comun şi împreună cu toţi colegii care sunt la faţa locului”. 

ADVERTISING

În ce privește timpul de răspuns, la 18:48, ISU Dâmboviţa a fost anunţat prin 112 despre faptul că în Crevedia a fost o explozie urmată de incendiu la o locuinţă, iar la 19:06 au ajuns la locul intervenției primele echipaje de la ISUB-IF.

Cel puțin un hidrant nu avea presiune, alimentarea cu apă făcându-se cu dificultate.

Principalele declarații făcute:

  • la 18:48, la ISU Dâmbovița se anunță prin 112 că la Crevedia a fost o explozie urmată de incendiu la o locuință. Anunțarea evenimentului a fost făcută de către cetățenii din zonă, au fost mai multe apeluri din zonă, după apelul inițial
  • sunt trimise echipaje de la ISU Dâmbovița și se anunță inspectoratul ISU București - Ilfov, detașametul Buftea și alte unități, se trimit echipaje de la ISU BIF, inclusiv un elicopter SMURD
  • la fața locului, cel puțin unul dintre hidranți nu avea presiune și s-a făcut alimentarea cu apă prin navetă, cum se spune. Adică, marile maşini care alimentau maşinile mai mici mai plecau şi alimentau pe zonă dinspre Bucureşti, mergeau către Dâmboviţa, alimentau la Academia 'Titi Aur' şi se întorceau pentru alimentarea maşinilor.
  • la 19:06 ajung la locul intervenției primele echipaje, de la Detașamentul Buftea (ISU BIF), cu două autospeciale de apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor. Se observă și raportează o cisternă incendiată și se dispune evacuarea.
  • la 19:10 ajung echipajele de la Dâmbovița
  • echipajele de la Dâmbovița și cele de la București acționează pe zone diferite, zona incidentului fiind practic împărțită în două atât din cauza modului în care se manifesta focul, cât și ca urmare a căilor de acces diferite
  • astfel că echipa de la ISU Dâmbovița constată pe partea sa un incendiu la o cisternă GPL, la 7 autoturisme și două case cu posibilitatea de extindere, inclusiv la două cisterne parcate pe DN1A
  • s-a decis evacuarea populației din casele afectate și cele din împrejurimi, s-a închis circulația, s-a decis căutarea și salvarea victimelor, realizarea dispozitivelor de răcire a cisternelor din exterior, realizarea dispozitivelor pentru stingerea incendiilor de la case, realizarea dispozitivelor de protecție a civililor
  • s-au identificat 8 victime ca urmare a primului eveniment, una a intrat în stop cardio-respirator, resuscitată, a intrat a doua oară în stop cardio-respirator, a fost declarată decedată la spital
  • din cele 7 persoane rănite, 3 au fost intubate la fața locului și duse la spitale
  • s-a cerut suplimentarea de echipaje și utilaje de la ISU Dâmbovița, ISU BIF, de la serviciile de ambulanță București și Dâmbovița
  • permanent s-a acționat pentru dispersarea gazului din zonă, s-a acționat cu perdea cu apă pentru răcirea cisternelor
  • aceste măsuri au cumpărat timp, altfel a doua explozie putea să fie mai repede și poate mai mare
  • la 19:25 ajunge ofițerul de serviciu la ISU BIF care validează măsurile luate
  • la 19:32 se emite mesaj RO Alert de către ISU Dâmbovița
  • la 19:39 s-a activat Planul Roșu de Intervenție de către ISU Dâmbovița
  • În timpul ăsta s-a evacuat populația pe aproximativ 50.000 mp
  • s-a evacuat populata de pe aprox 50.000 mp in timpul asta  
  • la 19:54 ajunge comandantul de la ISU Dâmbovița, care validează măsurile stabilite și dispune adoptarea unei tactici defensive
  • la 20:01 comandanții echipelor București și Dâmbovița țin legatura radio permanent și stabilesc continuarea msurilor de evacuare plus asigurarea intervenției medicale pentru victime
  • la 20:04 ajunge la locul incidentului șeful DSU, Raed Arafat, care validează măsurile luate de cei doi comandanți și dispune intrarea cu roboți în acțiune și retragerea pompierilor. S-a solicitat jandarmilor jandarmilor evacuarea civililor, inclusive a personalului MAI care nu erau pompieri, altfel am fi avut zeci de civili răniți, poate morți. La fel, dacă nu retrăgeam pompierii, erau foarte aproape de cisternă și poate se finaliza cu morți
  • la 20:09 ajunge mașina cu roboții, sunt plasați 3 roboți, se retrag pompierii din zona respectivă
  • la 20:46 se trimit echipaje și de la ISU Prahova
  • la 20:57, în timpul executării operațiunii de răcire cu roboți și oameni de la distanță, are loc a doua explozie
ADVERTISING

Proprietarul și administratorul firmei, telefoanele închise:

Prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Alfred George Hantăr, a spus că încă din primele momente ale izbucnirii incendiului de la staţia GPL din Crevedia, oficialii ISU au încercat să ia legătura cu reprezentanţii firmei care deţine amplasamentul pe care a pornit focul, însă şi patronul, şi administratorul acesteia aveau telefoanele închise.

„Am încercat de la primele momente în care am ajuns la locul intervenţiei, chiar de pe drum, cu colegii de la Inspecţia de prevenire care cunoşteau locul, să luăm legătura cu patronul sau administratorul, cu unul dintre ei, telefoanele închise, nu am avut cu cine să discutăm”, a afirmat reprezentantul ISU Dâmboviţa.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniţi, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal, Ionuţ Daniel Doldurea. Acţionarii firmei Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%).

Despre starea pompierilor:

La acest moment, mai rămân internaţi 12 pompieri în România şi opt pompieri în străinătate. Dintre pompierii internaţi în străinătate, ne aşteptăm ca primul să fie externat chiar săptămâna asta, dacă informaţiile sunt corecte. Va trebui să îl aducem acasă în stare bună. Informaţiile despre pompierii noştri - care au fost duşi inclusiv intubaţi unii - şi despre civili până acum este că situaţia este sub control, sunt stabili, există un caz la Milano. Până acum au reuşit să îl menţină şi să îl asiste. Poate că reuşesc să îi salveze viaţa, are arsuri foarte mari, de peste 80%, cu prognostic foarte rezervat.

ADVERTISING

Rezultatul controalelor la stațiile GPL după Crevedia:

Total deficienţe constatate - 2.150. Total măsuri dispuse - 1.519, din care retragerea autorizaţiei sau avizelor la 11, suspendarea activităţii la 60 şi închiderea activităţii la 12. Total sancţiuni contravenţionale - 1.797, în cuantum de 6.545.307 lei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇