În urmă cu o săptămână, pe 19 iulie, Evgheni Prigojin s-a reunit cu mercenarii Wagner lângă Osipovici, în Belarus. În timpul acestei întâlniri, a discutat despre viitorul grupării paramilitare și, într-un gest simbolic, i-a înmânat un steag cu emblema Wagner unui bărbat cunoscut, despre care a spus că este din acel moment liderul „grupării bieloruse”.
Nu se știa despre el decât că i se spune „Pionierul”, astfel că jurnaliștii au început să sape să afle mai multe informații, iar cei de la proiectul „Toți Ochii pe Wagner” și de la publicația bielorusă Nașa Niva i-au aflat adevărata identitate.
Astfel, se pare că numele său este Serghei Ciubko, are 47 de ani și este la origini ucrainean. S-a născut în Cernăuți, iar apoi părinții săi au emigrat în Rusia, la începutul anilor 1990, potrivit Kiev Post.
Între 1994 și 2002, a fost membru al Forțelor Aeriene ale Rusiei. Nașa Niva scrie că Ciubko a luptat în Cecenia, în conflictul din 1994.
După ce a ieșit din armată, în 2003, chiar dacă nimic din CV-ul său nu-l recomanda, neavând niciun fel de studii superioare, Ciubko a fost numit în fruntea administrației locale a Novorossisk, iar în 2005 a devenit adjunct în cadrul aceleiași administrații.
Abia în ianuarie 2017 el s-a întors la cariera militară și s-a alăturat Grupului Wagner, participând la mai multe misiuni în Siria.
Și aici a avansat rapid. După doar un an, a fost numit șeful operațiunii Wagner în Ghouta de Est (o zonă rurală din sud-vestul Siriei care înconjoară orașul Damasc - n.red.). În 2019, a fost relocat în Libia, ca șef al forțelor Wagner în regiune.
S-a întors în Rusia în 2020, după ce mercenarii au început să fie atacați de aviația americană în țara din nordul Africii, dar în iunie 2021 Ciubko s-a dus în Siria, pentru ca o lună mai târziu să fie trimis să conducă forțele Wagner din Republica Central Africană.
Potrivit datelor verificate de ACLED (Armed Conflict Location & Event Data Project), 137 de atacuri violente soldate cu 686 de morți au avut loc în timpul conducerii sale în Republica Central Africană.
Au fost documentate și cazuri de hărțuire, detenții arbitrare și practici sistematice de violență și teroare.
Rămâne de văzut care este misiunea sa din Belarus. Amintim că președintele Alexandr Lukașenko a fost la finalul săptămânii trecute în Rusia și, într-o întâlnire cu Vladimir Putin, a provocat zâmbetul acestuia după ce i-a spus că mercenarii Wagner își doresc mult „să viziteze” Polonia.
Astfel de declarații au determinat Varșovia să întărească securitatea la granița cu Belarusul și să înceapă pregătirile unui batalion special, a cărui sarcina va fi să lupte cu mercenarii Wagner, dacă se va ajunge în acest punct.
Moscova a punctat momentul, amenințând Polonia cu un atac direct dacă va continua să maseze trupe la granița cu Belarusul.
Citește și cele mai noi informații despre războiul din Ucraina: Ziua 519. Nou atac din Marea Neagră asupra Odesei, femei și bătrâni bombardați în Harkov. Kim i-a arătat lui Șoigu armele interzise (Foto)