Cel puţin 5 persoane au murit în incendiile violente care au făcut ravagii în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri.
Numărul morţilor ar mai putea creşte în continuare, a declarat şeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna, adăugând că situaţia este „încă foarte instabilă”.
Preşedintele Joe Biden şi-a anulat călătoria în Italia, prevăzută pentru perioada 9-12 ianuarie. Biden, care a vizitat Los Angeles miercuri, "a luat decizia de a-şi anula viitoarea călătorie în Italia pentru a se concentra asupra gestionării răspunsului federal în zilele următoare", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Pompierii se luptă cu patru incendii simultane în zona metropolitană a Californiei, în special în Pacific Palisades, un cartier de lux în care locuiesc celebrităţi de la Hollywood.
Incendiul a izbucnit acolo marţi şi a acoperit aproape 6.500 de hectare până miercuri. În calea sa, a distrus aproximativ 1.000 de clădiri, potrivit şefului pompierilor din comitatul Los Angeles, Anthony Marrone, care a asigurat populaţia că incendiul a scăpat de sub control.
"Nu avem suficienţi pompieri în comitatul Los Angeles pentru a face faţă acestei situaţii", a deplâns Marrone, în timp ce 70.000 de persoane sunt afectate de ordine de evacuare.
Mărturii din Infern
La Altadena, la nord de Los Angeles, unde incendiul a cuprins aproximativ 4.300 de hectare după ce a izbucnit tot marţi, un localnic s-a întors să-şi vadă casa, evacuată cu o zi înainte. El a declarat pentru AFP că a pierdut aproape totul: "Flăcările ne-au înghiţit visele. Aici nu a mai rămas decât cenuşă".
La rândul său, Jesus Hernandez insistă asupra faptului că locuinţa sa, la fel ca multe altele mistuite de flăcări, "nu valorează nimic". "Este foarte trist să le vezi arzând în flăcări în doar câteva secunde".
Coloane impunătoare de fum negru se ridicau deasupra celui de-al doilea oraş ca mărime din SUA, cu miros înţepător de ars în aer.
Locuitorii au fost îndemnaţi de autorităţi să economisească apa, deoarece trei rezervoare care alimentau hidranţii au fost golite de pompieri la Pacific Palisades.
"Combaterea acestor incendii cu sisteme urbane de apă este o adevărată provocare", a subliniat şefa departamentului municipal de apă şi electricitate (LADWP), Janisse Quinones.
Vânturile calde Santa Ana, tipice iernilor din California, sunt aşteptate să atingă viteze de până la 160 km/h în regiune, potrivit serviciului meteorologic american (NWS). Suficient pentru a răspândi flăcările foarte rapid şi a reprezenta un "pericol mortal".
În afară de vânt, meteorologul Daniel Swain indică "lipsa ploilor şi căldura şi seceta anormale din ultimele şase luni" drept principalele cauze ale incendiilor.
În acest context foarte delicat, pompierii acţionează, de asemenea, asupra altor două incendii, în jurul Santa Clarita şi în San Fernando Valley.
Biden s-a dus la o staţie de pompieri, Trump vorbeşte de un "peşte inutil"
Preşedintele Joe Biden, aflat în California, a vizitat miercuri o staţie de pompieri din Santa Monica. El a promis că va face tot posibilul, "atâta timp cât va fi necesar", pentru a stăpâni incendiile.
Pe platforma sa Truth Social, preşedintele ales Donald Trump l-a atacat pe guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom.
El l-a numit responsabil pentru această "adevărată catastrofă", afirmând - în mod fals - că lipsa apei din stat se datorează politicilor sale de mediu, repetând comentariile sale fanteziste conform cărora apa de ploaie este deviată pentru a proteja un "peşte inutil".
Incendiile mari de iarnă sunt foarte rare în California. Baza de date a dezastrelor a Universităţii Louvain înregistrează doar două din 2000: incendiul Thomas din 2017 (1.102 km) şi incendiul Gavilan din 2002, care a fost mult mai puţin extins (23 km), dar a provocat evacuări şi răniri minore.
Oamenii de ştiinţă subliniază în mod regulat că schimbările climatice cresc frecvenţa evenimentelor meteo extreme.