Cel mai mare criminal în serie din istoria SUA a murit de bătrânețe. El a ucis 93 de femei, dar a făcut doar câțiva ani de închisoare

Cel mai mare criminal în serie din istoria SUA a murit de bătrânețe. El a ucis 93 de femei, dar a făcut doar câțiva ani de închisoare

Samuel Little, un criminal în serie care a mărturisit peste 90 de crime și care ispășea mai multe condamnări pe viață în închisoare, a murit miercuri într-un spital din California. FBI îl numise cel mai prolific criminal în serie din istoria SUA.

Samuel Little, în vârstă de 80 de ani, a fost declarat decedat la 4:53, ora locală, dar o cauză oficială a decesului nu a fost încă stabilită. Oficialii au declarat că era bolnav de ceva timp, potrivit NBC News.

Little a primit trei condamnări pe viață pentru uciderea a trei femei în Los Angeles în anii 1980, însă a mărturisit că au avut loc mai multe crime în toată țara, iar FBI l-a numit cel mai prolific criminal în serie din istoria SUA.

ADVERTISING

Little a mărturisit că a strangulat 93 de femei între anii 1970 și 2005

Samuel Little Confession: North Little Rock, Arkansas, 1992/1993

El a fost condamnat pentru prima dată pentru uciderea celor trei femei din Los Angeles abia în 2014. Little trăia nomad și viza în general femei implicate în prostituție sau trafic de droguri, conform FBI. Fost boxer, el își lovea cu pumnii și sugruma victimele.

Mărturisirile au început în 2018 după ce Little a fost intervievat de Texas Ranger James Holland, care căuta informații despre o crimă nerezolvată în Odessa, potrivit FBI.

ADVERTISING

În octombrie 2019, oficialii FBI au spus că erau credibile confesiunile lui Little în 93 de crime și că au verificat 50 dintre ele.

Samuel_Little_through_the_years
Foto: FBI, Public Domain

Numărul de crime pe care Little le-a mărturisit l-a depășit pe cel al altor ucigași în serie notorii. Gary Ridgway a fost condamnat pentru 49 de crime și a mărturisit încă 20. Ted Bundy și John Wayne Gacy au ucis fiecare peste 30 de persoane, dar Bundy era suspectat de mai multe.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇