Căderile masive de zăpadă întârzie livrările de vaccinuri antiCovid în Germania

Căderile masive de zăpadă întârzie livrările de vaccinuri antiCovid în Germania
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Germania a continuat luni să fie afectată de furtuni de zăpadă, care au generat întârzieri ale livrărilor de vaccinuri în unele regiuni ale ţării.

Căderile de zăpadă au provocat perturbări ale traficului rutier şi feroviar în întreaga ţară, iar temperaturile au scăzut sub zero în regiuni întinse din Germania, relatează dpa.

Izolați de condițiile meteo

Ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, a îndemnat cetăţenii din nordul şi centrul Germaniei să rămână acasă şi să evite călătoriile până cel puţin miercuri.

Condiţiile extreme au condus, de asemenea, la întârzieri ale livrărilor de vaccinuri anti-COVID în Saxonia Inferioară, unde Ministerul Sănătăţii a anulat programările pentru vaccinare în 12 centre, care vor fi reprogramate imediat după îmbunătăţirea condiţiilor meteo.

ADVERTISING

Ninsori abundente şi temperaturi sub 0 grade Celsius au afectat nordul Germaniei la sfârşitul săptămânii trecute, în unele zone înregistrându-se depuneri de zăpadă de până la 30 de centimetri.

Se aşteaptă ca marţi temperaturile să scadă în continuare până la între minus 5-10 grade Celsius în toată ţara şi chiar să atingă minime de - 15 grade Celsius în regiunile centrale, a anunţat Serviciul meteorologic german.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇