Boris Johnson spune că, dacă Putin era femeie, nu ar fi invadat Ucraina

Boris Johnson spune că, dacă Putin era femeie, nu ar fi invadat Ucraina

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, consideră că Vladimir Putin nu ar fi invadat Ucraina dacă ar fi fost femeie și războiul este „un exemplu perfect de masculinitate toxică”.

Într-un interviu acordat presei germane în urma summit-ului G7, premierul a citat genul președintelui rus drept factor care contribuie la conflict, scrie The Guardian.

„Dacă Putin ar fi fost femeie, ceea ce evident că nu este, dar dacă ar fi fost, chiar nu cred că s-ar fi angajat într-un război nebun, macho, de invazie și violență, așa cum a făcut-o.

ADVERTISING

Dacă vreți un exemplu perfect de masculinitate toxică, acesta este ceea ce face el în Ucraina”, a declarat Boris Johnson.

Duminică, liderii statelor membre G7 au făcut glume pe seama lui Putin, iar Boris Johnson a dat tonul. Aceștia au ironizat celebrele fotografii cu Vladimir Putin în bustul gol, afişate în mod voluntar de preşedintele rus, întrebându-se dacă pot să-şi scoată sacoul – sau chiar mai mult.

„Ne păstrăm sacourile? Sau le scoatem?”, a întrebat premierul britanic Boris Johnson, aşezându-se la masa de lucru din castelul Elmau, în Germania.

ADVERTISING

Premierul canadian, Justin Trudeau, a sugerat să se aştepte momentul şedinţei foto oficiale pentru a-şi scoate sacourile, dar Boris Johnson a replicat: „Trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin!". Iar gluma lui a inspirat altele.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇