Numărul bolnavilor de Covid aflați la ATI a scăzut sub 1.000

Numărul bolnavilor de Covid aflați la ATI a scăzut sub 1.000

Bilanțul de sâmbătă aduce vești bune. Cazurile noi de Covid și decesele sunt în scădere, iar numărul persoanelor aflate în stare gravă, la ATI, a scăzut sub 1.000, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 21 septembrie, când erau 990.

Autoritățile au anunțat, sâmbătă, 1.490 de cazuri noi de coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore.

Cele mai multe cazuri sunt în București (208), Brașov (90), Bihor (82) și cele mai puține cazuri sunt în județele Călărași, Gorj și Tulcea (6).

Vineri, autoritățile au anunțat 1.673 de cazuri noi de infectări.

ADVERTISING

Bilanțul total al îmbolnăvirilor ajunge, așadar, la 1.785.120, de la începutul pandemiei în țară.

131 de decese

În ultimele 24 de ore au fost raportate 131 de decese asociate Covid, dintre care 20 de decese anterioare intervalului de referință. Vineri am avut 206 decese asociate Covid, dintre care 23 anterioare.

Printe cei decedați se numără și un tânăr de 24 de ani, din Harghita, cu comorbidități și nevaccinat.

Din totalul de 131 de pacienţi decedaţi, 117 erau nevaccinaţi şi 14 vaccinaţi. Toți cei vaccinați aveau peste 60 de ani și comorbidități.

ADVERTISING

Bilanțul negru ajunge la 57.021 de persoane decedate din cauza Covid, de la începutul pandemiei.

948 de persoane în stare gravă

Sunt 948 de persoane în stare gravă la Terapie Intensivă, în scădere de la 1.031 vineri, iar numărul total al persoanelor internate în spitalele Covid este de 5.804.

Iată cifrele pandemiei din ultimele 24 de ore:

- 1.490 cazuri noi de Covid (vineri s-au raportat 1.673 )

- 131 decese asociate Covid (vineri s-au raportat 206 )

- 5.804 pacienți internați cu Covid, dintre care 948 sunt în ATI (cifrele de ieri - 6.397/1.031 )

ADVERTISING

- 13.514 teste RT-PCR şi 25.009 teste rapide antigenice (ieri au fost prelucrate 13.818 teste RT-PCR și 37.582 de teste rapide antigenice.)

Incidența în Capitală a ajuns la 1,47

image-2

La nivel național, incidența pentru ultimele 14 zile este de 1,39 la mia de locuitori, sâmbătă. În Capitală, incidența este de 1,47 la mie, după ce, vineri, incidenţa COVID-19 în Bucureşti a fost de 1,58.

Cele mai mari rate de infectare sunt în Arad (2,61), Cluj (2,16) și Bihor (2,11). Cele mai mici incidențe sunt în Suceava (0,46), Vaslui (0,49), Vrancea (0,57).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇