Atena este sub zăpadă în urma furtunii ”Barbara”. Transporturile sunt perturbate, școlile au fost închise (Foto & Video)

Atena este sub zăpadă în urma furtunii ”Barbara”. Transporturile sunt perturbate, școlile au fost închise (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atena a fost acoperită luni de un strat de zăpadă în urma ninsorilor care au perturbat transporturile şi au condus la închiderea şcolilor.

În capitala Greciei, care nu este obişnuită cu iernile grele, şcolile şi creşele vor rămâne închise luni în urma furtunii „Barbara”, care a lovit începând din weekend nordul ţării şi arhipelagul insulelor Sporade, transmite AFP.

Guvernul a îndemnat locuitorii să îşi limiteze călătoriile şi să lucreze de acasă, autorităţile încercând să evite repetarea haosului provocat anul trecut de ninsorile abundente.

Traficul garniturilor de metrou către şi dinspre Aeroportul Internaţional din Atena, situat la 30 de kilometri est de centrul oraşului, a fost sistat, a anunţat autoritatea de transport a capitalei, OSE.

ADVERTISING

Circulaţia pe drumul care duce la aeroport a fost restricţionată din cauza ninsorilor abundente. De asemenea, drumul naţional care leagă capitala Greciei de oraşul Lamia, din centrul ţării, a fost închis încă de duminică seara.

Într-un mesaj de alertă trimis pe telefoanele mobile, Protecţia Civilă elenă a avertizat că până la prânz sunt aşteptate "ninsori abundente" în Attica, regiunea din jurul Atenei.

ADVERTISING

Examenele universitare din regiunea Attica au fost, de asemenea, amânate, iar supermarketurile, farmaciile şi benzinăriile se vor închide de la ora locală 18:00 (16:00 GMT).

Tribunalele vor rămâne, de asemenea, închise. Toţi locuitorii din regiunile afectate de furtuna "Barbara" au primit sâmbătă şi duminică mesaje de alertă pe telefoanele mobile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇