Atac cu cuțitul într-un parc din Marea Britanie: Trei oameni au fost uciși

Atac cu cuțitul într-un parc din Marea Britanie: Trei oameni au fost uciși
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei persoane au fost ucise într-un atac cu cuţitul sâmbătă seară într-un parc din oraşul Reading, la vest de Londra, potrivit poliţiei.

Un individ de 25 de ani originar din localitate a fost arestat la locul incidentului pentru crimă şi plasat în arest, potrivit poliţiei din Thames Valley.

Atacul s-a soldat, de asemenea, cu trei răniţi grav.

Poliţia şi echipele de prim-ajutor au intervenit după ce au primit apeluri semnalându-le că mai multe persoane au fost înjunghiate la Forbury Gardens, în jurul orelor 19.00 (18.00 GMT), în centrul acestui oraş cu 200.000 de locuitori situat la circa 60 de kilometri de Londra.

„În momentul de faţă, faptele nu sunt considerate de natură teroristă”, cu toate acestea, anchetatorii „au mintea deschisă în ce priveşte motivaţia lui” şi lucrează cu întăriri din partea poliţiei antiteroriste, a declarat într-un comunicat comisarul-şef Ian Hunter.

Un perimetru de securitate a fost introdus pentru a proceda la constatări la faţa locului.

Premierul britanic, Boris Johnson, a adresat „gândurile sale tuturor celor care au fost afectaţi de evenimentele îngrozitoare de la Reading”, într-un mesaj pe Twitter mulţumind serviciilor de urgenţă.

La rândul ei, ministrul britanic de interne, Priti Patel, şi-a exprimat tot pe Twitter „profunda îngrijorare”.

Martori citaţi de agenţia de presă PA au indicat că un individ a atacat mai multe grupuri reunite în parc în seara însorită.

„Parcul era plin, mulţi stăteau pe jos pentru a bea un pahar cu prietenii când o persoană a venit, a strigat brusc cuvinte de neînţeles şi s-a îndreptat spre un grup cu mai mult de zece persoane, încercând să le atace cu cuţitul”, a povestit pentru agenţia britanică PA un martor al scenei, Lawrence Wort.

„A înjunghiat trei dintre acestea, grav la gât şi sub braţ, apoi s-a întors şi a început să fugă spre mine, ne-am întors şi am luat-o la fugă”, a explicat acest instructor sportiv de 20 de ani.

„Când a realizat că nu ne va putea ajunge, a reuşit să lovească o persoană în spatele gâtului, iar când a văzut că toată lumea începe să fugă, a ieşit din parc”, a mai povestit el.

Poliţia a lansat un apel internauţilor să nu preia imagini ale incidentului care au circulat pe reţele sociale, ci mai degrabă să le comunice anchetatorilor.

Faptele s-au produs în vecinătatea unui loc unde mai devreme se desfăşurase o manifestaţie a mişcării antirasiste Black lives matter, dar organizatorii – la fel ca poliţia – sunt de părere că nu există nicio legătură. Faptele s-au produs la trei ore după încheierea evenimentului, potrivit poliţiei locale.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇