Atac armat soldat cu mai multe victime la o biserică din California

Atac armat soldat cu mai multe victime la o biserică din California
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite grav, duminică, într-un atac la o biserică din Laguna Woods, statul California.

Atacatorul, un bărbat asiatic de aproximativ 60 de ani, care a deschis focul asupra celor prezenţi la masă la Biserica Presbiteriană Geneva, a fost prins de credincioşi. La locul atacului au fost descoperite două pistoale, relatează AP.

Jeff Hallock, reprezentant al Departamentului Şerifului din Orange County, a spus că încă nu se ştie motivul atacului, însă anchetatorii nu cred că atacatorul locuieşte în comunitatea respectivă.

ADVERTISING

Majoritatea celor care se aflau în biserică în momentul atacului ar fi de origine taiwaneză.

Atacul a avut loc cu puţin înainte de ora locală 13:30, când la masă în biserică se aflau cel puţin 30 de oameni.

“Un grup de credincioşi a dat dovadă de un eroism excepţional şi de curaj intervenind pentru a-l opri pe suspect. Cu siguranţă ei au prevenit alte decese”, a declarat Jeff Hallock.

Un bărbat a murit şi alte patru persoane au fost rănite grav. O altă persoană a suferit răni uşoare. Toate victimele sunt adulţi.

ADVERTISING

Masa de prânz ar fi fost în onoarea unui fost pastor al congregaţiei taiwaneze.

Atacul a avut loc la o zi după ce un tânăr de 18 ani a ucis 10 oameni într-un supermarket din Buffalo, New York.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇