Ucraina ar trebui să urmeze calea pe care a mers România pentru a adera și ulterior integra în Uniunea Europeană, obținând un ritm de creștere economică superior statelor fost-comuniste care au devenit și ele membre UE.
După aderare, standardul de viață în România a crescut semnificativ, decalajul față de Ungaria și Polonia a fost recuperat, iar Bulgaria a fost lăsată în urmă, potrivit unei analize Bloomberg.
Când Uniunea Europeană a decis extinderea spre est, jumătate din populația României avea wc-ul în fundul curții, iar PIB-ul pe cap de locuitor era puțin peste o treime din media UE, situație similară cu cea din Ucraina înainte de declanșarea invaziei ruse.
În prezent, PIB-ul pe cap de locuitor în România a ajuns la 77% din media UE și este în continuă creștere.
Conform lui Dinu Bumbacea, contry manager al firmei de consultanță PWC, România ar putea să-și dubleze economia în următorul deceniu, luând în calcul planurile de investiții ale companiilor și fondurile de dezvoltare oferite de UE.
Ucraina ar trebui să urmeze calea României spre UE
Procesul de aderare a României poate fi un exemplu pe care să-l urmeze și Kievul pe lungul drum al pregătirii pentru a deveni membru cu drepturi depline al UE și arată posibilele recompense de care va beneficia pe parcurs.
Uniunea Europeană a oferit Kievului o cale către aderare, însă se așteaptă la un proces îndelungat de ani de zile. Acest proces presupune încetarea conflictului militar, reforma structurală a economiei, eliminarea corupției larg răspândite în societate și reducerea birocrației pentru a se încadra în normele UE.
- Extinderea UE ar costa actualii membri mai mult de 250 de miliarde de euro. Ucraina, piatra de moară
Între reușitele României, sunt menționate investițiile din economie, relaxarea barierelor comerciale și consolidarea sistemului judiciar pentru combaterea fenomenelor de corupție, amintind de rolul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.
„Acest lucru a ajutat România să recupereze decalajul față de Ungaria, cu un nivel de trai mai ridicat, și față de Occident, îndepărtându-se în același timp de Bulgaria, vecina de la sud de Dunăre cu care s-a luptat cândva pentru ultimul loc în clasamentul UE privind sărăcia și corupția”, subliniază Bloomberg.
Citeşte integral analiza Bloomberg: De ce Ucraina ar trebui să urmeze calea spre UE a României, care e un exemplu mai bun decât Polonia pe Curs de Guvernare