Alertă la Rovinari: Intervenție rapidă după alunecări de teren. Utilaje retrase din cariera de cărbune

Alertă la Rovinari: Intervenție rapidă după alunecări de teren. Utilaje retrase din cariera de cărbune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alunecări de teren au avut loc în perimetrele de excavare Tismana I și Tismana II, în cadrul Unității Miniere de Cariere (UMC) Rovinari, o zonă cunoscută pentru structura sa geologică instabilă, monitorizată permanent încă din 2017.

Vremea rea a agravat instabilitatea terenului la una dintre cele mai importante cariere de lignit din țară, obligând companiile să retragă utilajele și să mute producția în alte locații pentru a nu afecta centrala electrică de la Rovinari.

Precipitațiile recente au dus la tasări, fisuri în sol și modificarea naturală a unghiului de lucru, afectând stabilitatea echipamentelor miniere, transmite Ministerul Energiei.

Fără victime, dar cu echipamente retrase preventiv

Nu s-au înregistrat victime sau incidente care să pună în pericol siguranța personalului ori a altor echipamente.

Zona afectată era deja monitorizată în permanență.

Totodată, au fost retrase preventiv din zona cu risc utilajele MH 4400X170, CBS 1200 și E 1400-07.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a mobilizat imediat echipe tehnice specializate pentru evaluarea situației și luarea măsurilor necesare de stabilizare a frontului de lucru.

În paralel, au fost demarate lucrări pentru recondiționarea benzilor miniere afectate.

Livrările de cărbune, asigurate din perimetre alternative

Pentru a menține continuitatea livrărilor de cărbune către Termocentrala Rovinari, s-a decis suplimentarea temporară a producției din perimetrele Pinoasa și Roșia, cu aproximativ 1.000 de tone pe zi. Ministerul estimează că transportorul afectat va fi complet reactivat până pe 26 iunie 2025.

„Ministerul Energiei adresează publicului asigurări că nu există niciun motiv de îngrijorare. Astfel de fenomene de instabilitate sunt specifice exploatărilor miniere de suprafață și sunt gestionate conform unor proceduri stricte, menite să elimine orice risc pentru angajați și infrastructură”, se precizează în comunicatul oficial.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇