Alegerea lui Trump la Transporturi: Are 9 copii și obiectivul să reducă „diversitatea” piloților și controlorilor de trafic

Alegerea lui Trump la Transporturi: Are 9 copii și obiectivul să reducă „diversitatea” piloților și controlorilor de trafic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a anunțat, luni, că l-a ales pentru postul de ministru al Transporturilor pe Sean Duffy, un fost congresman, dar și vedetă Fox Business, în vârstă de 53 de ani.

„În timpul mandatului său în Congres, Sean a fost o voce republicană respectată care a pledat pentru responsabilitatea fiscală şi creşterea economică. (…)

El va restabili securitatea pe cerul nostru prin încetarea programelor pentru diversitate în rândul piloţilor şi controlorilor de trafic aerian.

De asemenea, va acorda prioritate excelenţei, competenţei, competitivităţii şi frumuseţii atunci când va reconstrui autostrăzi, tuneluri, poduri şi aeroporturi în America”, spune Donald Trump, în comunicatul prin care îi anunță nominalizarea, citat de AFP.

ADVERTISING

Sean Duffy are 53 de ani, a avut un show de reality TV, din 2002 până în 2008 a fost procuror districtual pentru comitatul Ashland, Winsconsin, apoi a fost ales în Congres din 2011 până în 2019. El găzduiește o emisiune la Fox Business.

În comunicat se mai arată că Sean Duffy este tată „al nouă copii incredibili" şi, prin urmare, ştie "cât de important este pentru familii să călătorească în siguranţă".

Dacă va fi confirmat, scrie Reuters, Duffy va gestiona aviaţia, traficul rutier și feroviar și va stabili politicile din transporturi, având la dispoziție un buget de aproximativ 110 miliarde de dolari.

ADVERTISING

El va urma să pună în practică promisiunile lui Donald Trump, printre care anularea normelor stricte privind emisiile vehiculelor impuse de administrația Biden. Aceste norme, finalizate la începutul acestui an, reduc limitele emisiilor de gaze de eşapament cu 50% faţă de nivelurile din 2026 până în 2032 şi încurajează producătorii auto să construiască mai multe vehicule electrice.

De asemenea, Duffy va urma să gestioneze presiunile producătorilor auto, printre care și Tesla, pentru a relaxa normele privind maşinile autonome.

ADVERTISING

„Sunt nerăbdător să vă ajut să inauguraţi o nouă epocă de aur a transporturilor”, a scris Duffy pe social media.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇