Accident grav, cu o mașină lovită de tren. Doi adulți și doi copii au murit

Accident grav, cu o mașină lovită de tren. Doi adulți și doi copii au murit

Patru persoane au murit, după ce un tren a lovit o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieșire din halta Orbeni, județul Bacău.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, trenul IR 1754, care circula în relația Suceava – București Nord, a surprins și lovit un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT).

Trenul IR 1754 a oprit în apropierea locului accidentului. Pompierii băcăuani au anunțat că, în urma impactului, au rezultat patru victime, pentru care s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori și doi adulți.

ADVERTISING

Potrivit televiziunilor de știri, copiii aveau 11 și 7 ani, iar femeia era însărcinată în 4 luni. Femeia conducea și și-ar fi luat de curând permisul.

Grav accident feroviar la OrbeniÎn cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna...

Publicată de Radio Easy Bacău pe Duminică, 16 iulie 2023

Circulația feroviară între Hm Odorhei și Hm Sascut a fost închisă pe ambele fire.

„Menționez faptul că semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcționa în condiții normale. (...) În acest moment circulația feroviară între Hm Odorhei și Hm Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate”, a adăugat Oana Brânzan.

ADVERTISING

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, mecanicul trenului IR 1754 va fi preluat de organele abilitate pentru probe de sânge.

UPDATE: Trenul IR 1754 a fost retras în halta Orbeni, unde aşteaptă mecanic de schimb. La ora 17:30 circulaţia feroviară s-a reluat între Orbeni şi Sascut, pe ambele fire de circulaţie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇