A murit Valeriu Tabără

A murit Valeriu Tabără
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit marți. Tabără era internat la Timișoara din cauza unor probleme cardiace.

Avea 75 de ani şi din primele informaţii reiese că a suferit un stop cardio-respirator, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Valeriu Tabără a fost profesor universitar și președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.

Cu o carieră de excepție în domeniul cercetării și al învățământului agricol, Valeriu Tabără a fost una dintre cele mai influente voci în agricultură, atât ca specialist, cât și ca om politic, transmite Agrointel.ro.

Cine a fost Valeriu Tabără

Valeriu Tabără s-a născut în comuna Sălciua din judeţul Alba, a urmat cursurile Liceului Teoretic din Baia de Arieş şi a absolvit studiile superioare în domeniul ingineriei agrare la Timişoara.

În 1984, la 34 de ani, a devenit doctor în Agronomie, fiind la acea vreme cel mai tânăr doctorand al Universităţii de Ştiinţe Agricole Timişoara.

Apoi, Valeriu Tabără a devenit conferenţiar, respectiv profesor universitar – titular al disciplinei de Fitotehnie – Plante Tehnice la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

În cadrul staţiunii SCDA LOVRIN-Timis, Valeriu Tabără a condus activitatea de cercetare din cadrul laboratoarelor de ameliorare a grâului şi a cânepii dioice, fiind în acelaşi timp director de proiecte de cercetare cu Consiliul Naţional de Cercectări Ştiinţifice din Învăţământul Superior.

Până în 1989 a fost membru al Partidului Comunist Român, în 1991 s-a înscris în Partidul Unităţii Naţiunii Române, iar din 1997 a fost şi preşedinte al acestei formaţiuni politice. În 2002 a trecut la Partidul Democrat.

Între 1994 şi 1996, Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, un post pe care avea să revină şi în 2010, în Guvernul Emil Boc II.

În septembrie 2012 a suferit o operaţie pe cord deschis, la Timişoara, iar în decembrie 2012 a fost implicat într-un accident de maşină în care şi-a fracturat ambele picioare. Din spital, Valeriu Tabără a anunţat că se va retrage din politică.

Fiul lui, Cosmin Tabără (PNL), fost viceprimar la Timişoara, a fost numit, în urmă cu câteva zile, în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, cu rang de subsecretar de stat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇