A murit ultimul soldat care l-a escortat pe Dalai Lama după fuga sa din Tibet

A murit ultimul soldat care l-a escortat pe Dalai Lama după fuga sa din Tibet
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ultimul supravieţuitor al micului grup de soldaţi indieni care l-a escortat pe Dalai Lama după fuga sa din Lhasa în 1959 a murit la vârsta de 85 de ani, a anunţat vineri regimentul său, relatează AFP.

Liderul spiritual al tibetanilor, pe atunci un tânăr călugăr acum în vârstă de 86 de ani, a fugit din Tibet în contextul avansului trupelor chineze. El a ajuns în India după aproape două săptămâni de mers prin Himalaya, deghizat în militar pentru a le scăpa soldaţilor chinezi.

Naren Chandra Das, care a murit la locuinţa din statul Assam (nord-est), avea 22 de ani pe atunci şi tocmai îşi încheiase instrucţia în corpul „Assam Rifles”, cea mai veche unitate paramilitară indiană.

El l-a escortat pe călugăr, alături de alţi şase soldaţi, până la Lumla, în statul Arunachal Pradesh, unde au ajuns pe 31 martie 1959.

Fostul militar a povestit despre această experienţă anul trecut media locale. Potrivit lui, Dalai Lama se afla pe cal, iar soldaţii l-au însoţit pe jos în traversarea acestei regiuni muntoase. Soldaţii nu au avut dreptul să vorbească cu tânărul călugăr în timp ce îl escortau.

Dalai Lama, care trăieşte în exil în nordul Indiei după fuga sa din Tibetul devenit provincie chineză în 1959, şi Naren Chandra Das s-au reîntâlnit în aprilie 2017, pentru prima dată după aproape 60 de ani.

„Privindu-vă chipul, mi-am dat seama că şi eu trebuie să fiu foarte bătrân”, i-a spus Dalai Lama fostului soldat în cursul unei ceremonii în oraşul Guwahati, din estul Indiei.

În anul următor, Naren Chandra Das a fost invitat la Dharamsala, oraş de la poalele Himalayei unde Dalai Lama a format un guvern tibetan în exil cu permisiunea autorităţilor de la New Delhi. „Am mers împreună cu familia mea şi m-a strâns în braţe. Mi-a dat şi un suvenir. Nu voi uita niciodată întâlnirea noastră”, a spus atunci fostul soldat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇