"A fost mai rău decât la naștere!" 700 de angajați s-au îmbolnăvit după cina de Crăciun de la Airbus

"A fost mai rău decât la naștere!" 700 de angajați s-au îmbolnăvit după cina de Crăciun de la Airbus
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O masă de Crăciun pentru 2.600 de angajaţi ai companiei Airbus Atlantic s-a terminat cu sute de oameni la spital.

Autoritățile sanitare au lansat o investigație pentru a stabili ce a cauzat focarul de gastroenterită, care a afectat 700 de angajați, scrie The Guardian.

Masa festivă a fost organizată și s-a ţinut la propriul restaurant al companiei aerospațiale din Montoir-de-Bretagne, în regiunea Loire-Atlantique din vestul Franței.

În meniu au existat delicatese ca foie gras, scoici, homar și tournedos, urmate de înghețată și mousse de alune și ciocolată.

ADVERTISING

Angajaţii afectați au prezentat „semne clinice de vărsături și/sau diaree” după cina din 14 decembrie.

Majoritatea s-a îmbolnăvit în decurs de 24 până la 48 de ore după masă.

Oficialii din domeniul sănătății nu au identificat deocamdată cauza intoxicaţiei în masă și cercetează dacă a fost o bacterie din alimente sau vreun virus gastroenteritic extrem de contagios.

Rezultatele analizelor ar trebui să fie gata săptămâna viitoare.

Un chestionar a fost trimis tuturor celor prezenți la masă.

O angajată a relatat ce a păţit pentru ziarul Ouest-France: „Am avut colici și dureri de cap, așa cum nu am mai avut până acum. A fost mai rău decât la naștere.”

ADVERTISING

„Așa cum facem în fiecare an, am organizat o cină de Crăciun pentru 2.600 de persoane cu o mulțime de furnizori locali. (...) Suntem obligați să păstrăm mostre din fiecare produs servit în restaurant. Acestea vor fi analizate de către ARS [autoritățile sanitare]. Ancheta va mai dura câteva zile”, a declarat Jean-Claude Iribarren, secretarul comitetului de afaceri Airbus Atlantic.

Un purtător de cuvânt al Airbus susţine că nimeni nu a fost „grav bolnav”. „Cazul este acum tratat de autoritatea sanitară, care conduce ancheta”.

ADVERTISING

Airbus Atlantic, o subsidiară a celui mai mare producător de avioane din lume, Airbus, are 15.000 de angajați în cinci țări.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇