La aproape șase luni de la începerea invadării Ucrainei este dificil de estimat cum se va termina conflictul. Istoria ne oferă, totuși, câteva indicii prețioase.
Președintele rus Vladimir Putin obișnuiește să facă multe referiri la Al Doilea Război Mondial, cel mai mare succes militar al Rusiei, însă cea mai apropiată paralelă cu ceea ce se întâmplă în Ucraina este, probabil, Războiul Crimeii, care a durat doi ani și jumătate (din 1853 până în 1856) și s-a încheiat cu un tratat de pace între actorii istoviți ai conflictului.
Armata rusă nu a reușit să-și atingă obiectivul atunci, iar Marea Britanie și Franța, care au creat o alianță cu Imperiul Otoman, s-au confruntat cu propriile frustrări în timp ce bâjbâiau pe calea spre victorie. Surprinzător, una dintre cele mai importante moșteniri ale acestui război reprezintă un moment extrem de important din istoria Statelor Unite: printr-un lanț neobișnuit al evenimentelor, înfrângerea rușilor a ajutat la abolirea sclaviei.
Ted Widmer, lector la colegiul Macaulay Honors din cadrul City University of New York, autorul volumului "Lincoln on the Verge: Thirteen Days to Washington", publicat în SUA, a prezentat pentru The Guardian lecțiile pe care le putem extrage din Războiului Crimeii pentru a desluși mai bine ceea ce ar putea urma în conflictul din Ucraina.
Războaiele se termină altfel decât încep
"În război, mai mult decât în orice altceva, lucrurile nu merg cum ne așteptăm", a scris istoricul și teoreticianul militar Carl von Clausewitz. Puțini credeau că va începe războiul în 1853, iar cele mai multe predicții s-au dovedit greșite, inclusiv convingerea că armata rusă e invincibilă, îndeosebi pentru că lupta aproape de casă.
Un scenariu care s-a repetat anul acesta, odată cu invadarea Ucrainei.
Războiul Crimeii a început din cel mai banal motiv, când călugării ruși și francezi și-au disputat dreptul de a păstra cheia Bisericii Nașterii Domnului din Betleem. După cum se știe, a fost cheia care a deschis Cutia Pandorei când ţarul Nicolae I a decis să invadeze Imperiul Otoman, urmărind să cucerească Constantinopolul, Istanbulul de azi.
Otomanii au fost susținuți de Franța și Marea Britanie, care au trimis nave și trupe în Marea Neagră. A urmat un război de uzură în care s-au purtat mai multe bătălii navale, inclusiv până la Marea Baltică şi Pacific.
Soldații prost pregătiți luptă prost
Înaintea Războiului Crimeii, armata uriașă a Rusiei stârnea teamă în toată Europa, însă slăbiciunile sale au devenit repede clare.
Cu trupele demoralizate, formate din tineri recruți și iobagi, Rusia a pierdut cele mai multe bătălii și a terminat conflictul cu reputația militară strivită. Echiparea sa era mult inferioară celei a trupelor britanice și franceze care foloseau fregate cu motor și puști cu foc precis pe distanțe lungi.
În pofida acestor avantaje, victoria a avut un preț mare și au apărut neînțelegeri în sânul alianței. Mai multe erori tactice au împiedicat Franța și Marea Britanie să obțină victorii de amploare, astfel că fiecare parte a pierdut aproximativ 250.000 de soldați, cei mai mulți răpuși de boli. Iar de aici vine a treia lecție.
Un război nepopular e greu de câștigat
Inventarea aparatului foto și a telegrafului au permis apariția unor noi forme de relatare a războiului, așa cum telefoanele mobile au retezat încercările lui Putin de a-și prezenta invazia ca pe un succes și au canalizat atenția asupra crimelor de război comise în Ucraina.
Fotograful britanic Roger Fenton a surprins războiul din Crimeea în imagini de o claritate uimitoare, iar corespondenții de presă au transmis rapid ceea ce vedeau pe front, astfel că cititorii de la Londra și Paris puteau urmări luptele din fotoliu.
Jurnaliștii au contribuit la consolidarea susținerii războiului când situația decurgea bine, dar au creat și presiune în momentele dificile.
Chiar și cititorii americani urmăreau conflictul, grație relatărilor remarcabile ale unui reporter german stabilit la Londra, celebrul Karl Marx, care a scris 113 articole pentru ziarul New York Tribune.
Critic acerb al campaniei din Crimeea, el a evidențiat în corespondențele sale ambiguitatea, stupiditatea și incompetența strategică ale trupelor ruse care au dus la uriașe pierderi umane. Marx l-a numit pe ţarul Nicolae I "un măcelar imperial" și a scris o frază vitriolantă care ar trebui să-l facă pe Putin să tresară azi: "Doar un miracol l-ar mai putea scoate din greutățile care l-au îngropat pe el și pe Rusia din cauza mândriei, superficialității și imbecilității lui."
O pace neclară va aduce alte probleme
Tratatul de la Paris a pus capăt războiului din Crimeea în 1856, dar a dat naștere altor îngrijorări, inclusiv cu privire la instabilitatea granițelor în sud-estul Europei. "Problema estică" îi va bântui pe liderii europeni până la Primul Război Mondial, în 1914.
După o pace relativ lungă, care a urmat domniei lui Napoleon, războiul din Crimeea va redeveni o sursă de volatilitate politică, iar Europa se va confrunta cu o serie de noi războaie mici și intense înaintea uriașului carnagiu din secolul XX.
Războaiele au consecințe la distanță
După ce ţarul Nicolae I a murit în 1855, fiul său, Alexandru al II-lea, a fost nevoit să accepte înfrângerea, dar a făcut un lucru remarcabil. Analizând cauzele dezastrului, el a înțeles că eșecul a fost provocat de relația rigidă dintre clasele sociale. La 3 martie 1861 el a emis declarația de emancipare care a abolit iobăgia.
Printr-o coincidență a istoriei, a doua zi, Abraham Lincoln devenea președintele Statelor Unite ale Americii. În prima zi a anului 1863, el a semnat Proclamația de Emancipare care a pus capăt sclaviei.
Un război care nu a avut nimic de-a face cu libertatea la începutul său a contribuit, așadar, la una dintre cele mai mari realizări ale omenirii pe un alt continent, la un deceniu de la încheierea luptelor.
Un alt efect a fost cumpărarea Alaskăi de către Statele Unite. După războiul din Crimeea, tănărul țar Alexandru și-a dat seama că îi va fi greu să păstreze o graniță îndepărtată, așa că a decis să valorifice acest teritoriu prin vânzare.
În acest fel și în multe altele, continuăm să trăim într-o lume conturată de un război uitat din sud-estul Europei, pierdut de Rusia. Asta n-ar trebui să uite Putin.
T.D.