Asociaţia Forumul Judecătorilor anunţă că 45 de cetăţeni afgani refugiaţi în România – 7 judecători şi familiile lor – sunt găzduiţi de Universitatea Politehnica din Bucureşti, ceea ce reprezintă ”o şansă pentru viaţa unor oameni salvaţi în ultima clipă, în condiţii excepţionale”.
”De astăzi, 18 noiembrie 2021, 45 de cetăţeni afgani refugiaţi în România (7 judecători şi familiile lor) sunt găzduiţi de Universitatea Politehnica din Bucureşti, ca urmare a transferului efectuat de la Centrul de Refugiaţi din Galaţi.
Acest moment reprezintă un nou început, o şansă pentru viaţa unor oameni salvaţi în ultima clipă, în condiţii excepţionale”, a transmis, joi, Asociaţia Forumul Judecătorilor.
Magistraţii afgani au primit sute de pachete cu ajutoare strânse de judecătorii, procurorii şi grefierii români.
”A fost o mobilizare impresionantă. Au nevoie însă de locuri de muncă, de programe de inserţie, de ajutorul tuturor celor ce le pot fi aproape”, a mai transmis organizaţia.