28 de români infectați cu coronavirus la o fermă din Marea Britanie (MAE)

28 de români infectați cu coronavirus la o fermă din Marea Britanie (MAE)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Afacerilor Externe anunță că 28 de cetăţeni români care lucrează în Marea Britanie au fost confirmaţi ca infectaţi cu coronavirus.

MAE precizează că Ambasada României la Londra s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în presa locală cu privire la testarea pozitivă a 73 de lucrători care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei ferme din Herefordshire.

Ca urmare a verificărilor la Departamentul pentru Sănătate Publică, angajator, Autoritatea pentru Sănătate si Siguranţă la locul de muncă şi Autoritatea pentru Inspecţie şi Combatere a Abuzurilor în Muncă, MAE a aflat că la ferma în cauză îşi desfăşoară activitatea aproximativ 100 de cetăţeni români, iar 28 dintre aceştia au fost testaţi pozitiv cu Covid-19.

ADVERTISING

Sunt asimptomatici și se simt foarte bine

Potrivit MAE, românii sunt asimptomatici, starea lor de sănătate este bună, beneficiind de monitorizare zilnică din partea Serviciului de Sănătate Publică din Marea Britanie.

De asemenea, conform datelor comunicate ambasadei de către reprezentanţii companiei britanice prin intermediul căreia unii dintre cetăţenii români îşi desfăşoară activitatea în cadrul fermei respective, lucrătorii au fost plasaţi în izolare, fiindu-le asigurate alimente şi alte bunuri necesare.

ADVERTISING

Lucrătorii plasaţi în izolare au fost scutiţi de la plata chiriei în această perioadă.

Totodată, la ferma în cauză sunt prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale britanice, inclusiv traducători.

De asemenea, MAE precizează că, la acest moment, niciun lucrător nu mai desfăşoară activităţi în cadrul fermei.

Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile britanice în contextul pandemiei de COVID-19.

ADVERTISING

Citește și despre noul sistem de imigrare în Marea Britanie: De câte puncte este nevoie și cum se pot obține

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328, +44 20 7602 9833, +44 20 7603 6694, +44 20 76025193, +44 20 7603 0572, +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +44 7738716335

Până acum, Grupul de Comunicare Strategică anunțase 97 de cazuri de români confirmați cu coronavirus în Marea Britanie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇