Fondatorul miliției ”Oath Keepers”, Stewart Rhodes, un reprezentant al extremei drepte americane, a fost condamnat joi la 18 ani de închisoare pentru rebeliune – cea mai dură sentință pronunțată până în prezent în dosarul asaltului asupra Capitoliului de către susținători ai lui Donald Trump.
Stewart Rhodes a adoptat până în ultimul moment o poziţie sfidătoare, relatează AFP.
”Eu sunt un deţinut politic”, ”singura mea crimă este că mă opun celor care ne distrug ţara”, a declarat el înaintea anunţării pedepsei.
Judecătorul federal Amit Mehta a precizat sec: ”Nu sunteţi un deţinut politic, Stewart Rhodes”.
”Vă aflaţi aici pentru că 12 juraţi (…) v-au găsit vinovat de rebeliune”, ”una dintre cele mai grave infracţiuni penale pe care le poate comite un american”, l-a pus la punct judecătorul.
Acest capăt de acuzare - care implică planificarea folosirii forţei împotriva Guvernului - se pedepseşte cu maximum 20 de ani de închisoare.
Însă procurorii au cerut condamnarea lui Stewart Rhodes la 25 de ani, în baza unei dispoziţii care permite o creştere a pedepsei faptelor de natură ”teroristă”.
Fără să dea curs în întregime cererii procurorilor, judecătorul Mehta le-a susţinut analiza asupra acestui punct.
”Fapte de intimidare sau de coerciţie care vizează să influenţeze Guvernul” intră în această categorie, a declarat el.
El a justificat severitatea pedepsei prin rolul de lider al lui Stewart Rhodes - un fost militar, în vârstă de 58 de ani - şi absenţa remuşcărilor.
”Reprezentanţi o ameninţare persistentă şi un pericol la adresa ţării”, a conchis magistratul.
Ce a făcut Stewart Rhodes
La 6 ianuarie 2021, mii de susţinători ai lui Donald Trump au semănat haos şi violenţă în sediul Congresului, în timp ce aleşii certificau victoria rivalului democrat al acestuia în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.
O anchetă complexă a condus la arestarea a peste 1.000 de persoane.
Aproape 300 dintre aceste persoane au fost condamnate la închisoare, iar cea mai dură pedeapsă era până acum de 14 ani de detenţie.
Însă doar zece activişti din grupuscule de extremă dreapta - şase membri ai ”Oath Keepers” şi patru ai ”Proud Boys” - au fost găsiţi vinovaţi de ”răzvrătire” în urma a trei procese separate, la Washington.
Juraţii au stabilit, după săptămâni de audieri, că aceştia erau pregătiţi - adunând arme de foc şi intrând în formaţie militară în Capitoliu - să blocheze oficializarea înfrângerii lui Donald Trump.
În ”Ziua Z”, Stewart Rhodes - cunoscut prin ochelarii săi fumurii şi diatribe inflamate - a rămas în exteriorul Capitoliului, însă, potrivit acuzării, el şi-a condus trupele prin radio, ”ca un general pe câmpul de luptă”.
În cursul procesului, el a negat că ”a planificat” atacul şi a susţinut că ”misiunea” Oath Keepers era să asigure securitatea manifestaţiei convocate de către Donald Trump cu scopul de a denunţa pretinse ”fraude electorale”.
”Asta a deschis uşa persecuţiei nostre politice”, a declarat el.
Cine este Stewart Rhodes
Stewart Rhodes - un fost militar şi un absolvent al Universităţii Yale - a înfiinţat Oath Keepers în 2009, prin recrutarea unor foşti militari sau poliţişti, iniţial cu scopul de a lupta împotriva statului federal, pe care-l considera ”opresiv”.
La fel ca alte grupări radicale, această miliţie a fost sedusă de discursul împotriva elitelor al lui Donald Trump şi a aderat în totalitate la acuzaţiile - false - de fraude electorale agitate de către republican.
Judecătorul Mehta a stabilit totodată că prezenţa şefului Oath Keepers nu era, în general, o veste bună, din cauza ”apetenţei faţă de violenţă” a acestuia.
”Sunteţi inteligent, charismatic şi elocvent. Asta vă face periculos”, i-a spus judecătorul condamnatului.