11 copii au fost răniți în timpul unui experiment de chimie la o școală din Sydney

11 copii au fost răniți în timpul unui experiment de chimie la o școală din Sydney

11 copii cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani au suferit arsuri în timpul unui experiment de chimie la o școală primară din Sydney, Australia.

Doi dintre ei sunt în stare gravă și au fost transportați cu ambulanța la cel mai apropiat spital. Potrivit BBC, care citează 9News, și un profesor a fost rănit.

Incidentul a avut loc la Manly West Public School, în timpul unui experiment care avea ca scop explicarea modului în care funcționează arderea și care implica utilizarea bicarbonatului de sodiu și a alcoolului denaturat.

ADVERTISING

Se pare că vântul a provocat un contact necontrolat între substanțe, ceea ce a dus la o explozie bruscă.

Copiii au suferit arsuri pe diferite părți ale corpului, inclusiv la nivelul feței, pieptului, abdomenului și picioarelor. La fața locului au intervenit elicoptere, paramedici și mașini de pompieri.

Unii părinți au declarat că profesorul care a făcut experimentul era foarte respectat și că i-a informat prompt despre cele întâmplate.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇